Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plachetă omagială conferită lui Cornel Moraru

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 16 ianuarie 2012 ·

Cu ocazia aniversării a 162 de ani de la naşterea poetului naţional, criticul şi istoricul literar prof. univ. Dr. Cornel Moraru a fost distins cu placheta omagială „Mihai Eminescu”şi diploma de excelenţă, pentru întreaga activitate literară, precum şi pentru receptarea operei eminesciene. Despre opera eminesciană şi rolul acesteia în timpurile prezente ne-a vorbit profesorul Cornel Morar.

Reporter: Ce reprezintă pentru dumneavoastră acestă distincţie?

Cornel Moraru: Este o onoare pentru mine această distincţie, orice scriitor se simte onorat atunci când este apreciat într-un asemenea context, aniversarea lui Mihai Eminescu, mai ales că această distincţie chiar poartă numele marelui poet.

Poate nu e întâmplător, eu am mai primit o distincţie Eminescu, prima mea distincţie importantă a fost un premiu pentru critică literară oferit la Botoşani, în 1990, la Festivalul Naţional Mihai Eminescu care funcţionează şi astăzi. Luni, 15 ianuarie au fost acordate premiile pentru acest an, şi premiul pentru poezie la câştigat o târgumureşeancă, Crista Bilciu, studenta noastră care a terminat la Petru Maior şi la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, un produs sută la sută al mediilor culturale din Târgu Mureş. Într-un fel sau altul, suntem legaţi de Eminescu şi pentru mine este o mare onoare să primesc această plachetă, având în vedere ce înseamnă Eminescu pentru cultura şi limba română. Eminescu a conferit adevărata identitate a limbii române şi cred că prin acest lucru şi adevărata identitate a culturii române.

Rep.: Cât a contat opera lui Eminescu în construcţia dumneavoastră?

C.M.: Foarte mult. Eu fac parte dintr-o generaţie care l-a descoperit treptat pe Eminescu, pe adevăratul Eminescu. În anii ‘50, când am făcut primele clase primare şi apoi gimnaziale, la şcoală se studia foarte puţin Eminescu. Numai anumite poezii, fragmente de poezii car

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum o ora
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Persoanele aflate sub control judiciar vor putea purta brățări de supraveghere. Când va fi pusă în aplicare măsura VIDEO

Ziare.com acum 35 minute
Ordonanța de urgență care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite restricţii a fost adoptată

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum o ora
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum o ora
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum 2 ore
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum 2 ore
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 4 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 4 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°