Scriam, cândva, despre criză şi recesiune că sunt ca durerea şi febra contopite în una şi aceeaşi suferinţă. Criza, un sistem global – întregul, deci –, acţionează în timpul unu. Recesiunea – o parte a întregului – vine în punctul culminant al crizei; iar după ce recesiunea trece, criza mai zăboveşte o vreme, un an, doi sau mai mulţi.
Criza globală actuală a început în vara lui 2007, în America. În toamna lui 2008 a trecut Atlanticul, în Europa de Vest. Apoi s-a propagat, repede, pe întregul continent. Au fost lovite, în aproape întreaga lume, pieţele imobiliare, bursele, băncile, pieţele financiare în general, bugetele de stat.
Cum s-a manifestat însă recesiunea? Prin creşteri economice negative. Primul recul al PIB-ului (producţia totală a unei ţări, avioane, automobile, pâine, carne, lapte, servicii şi multe altele) a intervenit în America, la un an de la izbucnirea crizei. Era vara lui 2008. Şi a durat patru trimestre. În Europa, recesiunea şi-a arătat dinţii în 2008, în Germania, Estonia, Spania, Italia, Lituania, Ungaria, Olanda, Portugalia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie. Alte ţări europene, între care şi România, au intrat în recesiune în 2009.
America a ieşit din recesiune în vara lui 2009. Mai înainte însă, în trimestrul al doilea din 2009, ieşise din recesiune Germania. Apoi, treptat, au lăsat în urmă recesiunea Belgia, Cehia, Franţa, Olanda şi alte ţări. România a ieşit din recesiune abia la începutul anului 2011, după doi ani de recul al creşterii economice.
America şi cele mai multe dintre cele 27 de ţări ale Uniunii Europene au spus adio recesiunii, dar nu şi crizei. Suferinţa continuă din cauza durerilor resimţite cu deosebire în zona datoriilor suverane şi a deficitelor publice. Dar am scăpat definitiv de recesiuni? Se pare că nu. Institute economice dintre cele mai credibile vin, acum, cu
