Indicatorii macroeconomici pentru SUA au evoluat în ultimele luni mai bine decât s-a anticipat Astfel, a crescut numărul locurilor de muncă nou create, activitatea din industria producătoare şi din sectorul serviciilor s-a îmbunătăţit moderat, piaţa imobiliară dă semne de revenire, iar creşterea consumului este relativ bună, scrie pentru site-ul www. project-syndicate.org economistul Nouriel Roubini, numit şi "Dr. Doom", care a câştigat notorietate în ultimii ani după ce a avertizat în 2007 că avea să urmeze o criză a creditelor.
În pofida rezultatelor favorabile, creşterea economică din SUA va rămâne redusă şi sub trend în acest an, spune economistul, care pune sub semnul îndoielii credibilitatea datelor economice.
Consumatorii americani au probleme cu veniturile, cu bunăstarea şi sunt presaţi de datorii. Venitul disponibil creşte moderat, în pofida stagnării salariului real, în mare parte datorită reducerii impozitelor şi transferurilor de plăţi. Însă aceste măsuri nu sunt sustenabile pentru că în cele din urmă transferurile de plăţi vor trebui diminuate, iar taxele şi impozitele majorate pentru a se reduce astfel deficitul fiscal.
Pe de altă parte, crearea locurilor de muncă în SUA este încă nesemnificativă, insuficientă pentru ca şomajul să fie redus substanţial. SUA trebuie să creeze în mod constant cel puţin 150.000 de locuri de muncă lunar pentru a stabiliza rata şomajului. Pe fondul creşterii anemice a cererii interne, singura soluţie pentru ca SUA să se apropie de potenţialul de creştere economică este reducerea deficitelor comerciale mari.
Printre riscurile care determină investitorii, companiile şi consumatorii să fie foarte precauţi, Roubini notează riscurile consecinţelor sistemice determinate de restructurarea datoriilor din zona euro sau şi mai rău, destrămarea uniunii monetare, rezultatul alegerilor prezidenţ