Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăpadă frământată pe mai multe sectoare de drumuri publice

Publicat in Adevarul, luni 16 ianuarie 2012 ·

Pe toate sectoarele de drumuri publice din judeţ traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă. Nu au fost semnalate blocaje în trafic.

Zăpadă frământată depusă pe carosabil şi care măsoară până la 1 centimetru, întâlnesc conducătorii de autovehicule care se deplasează pe următoarele sectoare de drumuri naţionale: DN18, Sighetu Marmaţiei-Petrova pe DN18, pe DN19 Dealul Huta-Certeze şi pe DN17C, Dealul Ştefăniţei. Carosabilul DN18, pe Dealul Hera, în zona limitrofă oraşului Vişeu de Sus, la Borşa şi în Pasul Prislop este acoperit de un strat de zăpadă frământată până la 2 centimetri. Carosabilul DN1C; E58; DN18 în Pasul Gutâi cel al DN18B Baia Mare-Târgu Lăpuş este curat, dar umed. Ninsoarea abundentă căzută aseară pe DN18B, pe Dealul Pietriş şi intensificările de vânt au rupt crengi de copaci care au ajuns pe acostamentul drumului. Acestea au fost îndepărtate de angajaţii districtului de drumuri naţionale din zonă. Circulaţia rutieră nu a fost perturbată. Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea drumurilor pe timp de iarnă au acţionat cu 34 de autoutilaje cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil şi au împrăştiat 296 de tone de material antiderapant. Ninge slab acum la Borşa.

A nins abundent şi viscolit aseară în zona localităţilor Călineşti, Văleni şi Bârsana. Sunt tronsoane ale DJ184, în zona montană a oraşului Cavnic şi pe DJ109F, în zona pârtiilor de schi şi până în zona localităţii Budeşti, unde pe carosabil mai există depusă zăpadă frământată care are grosimea până la 2 centimetri. Carosabilul DJ185 este curat, dar umed. Angajaţii societăţii care întreţine pe perioada de iarnă cele trei drumuri judeţene au acţionat cu utilaje cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil, respectiv lărgirea acestuia pe tronsonul de la pârtiile de schi şi până în oraşul Cavnic. Au fost răspândite 48 de tone de material antidera

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum o ora
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 3 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 4 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 2 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 2 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum o ora
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-1°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/-0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/1°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°