Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii străzii – amprentaţi de Poliţie

Publicat in Timpolis, luni 16 ianuarie 2012 ·

Rămaşi fără case, alungaţi de rude sau veniţi din alte colţuri ale ţării pentru a cerşi la Timişoara, oamenii străzii au intrat din nou în vizorul autorităţilor. Peste o sută de boschetari au fost duşi la poliţie pentru verificări, zilele trecute, fiind căutaţi printre aceştia declaraţi dispăruţi sau potenţiali infractori. Împinşi de foame şi de frig, unii se iau la bătaie, tâlhăresc trecători sau fură din magazine. Pe de altă parte, zilnic, în perioada de iarnă, zeci de boschetari sunt transportaţi la spital în stare de hipotermie.

Boschetari amprentaţi şi fotografiaţi

Timişoara este cunoscută pentru numărul mare de cerşetori şi bosche­tari de pe străzile oraşului, Poliţia Lo­cală având în baza de date peste 600 de persoane fără adăpost. Zilele trecute, oamenii legii şi-au îndreptat din nou atenţia asupra celor care trăiesc la mar­ginile oraşului, în cabane improvizate sau canale, prin scări de bloc sau par­curi, după ce, mai nou, Timişoara pare să fi devenit ring de luptă între aceşti oameni ai nimănui. În zona de vest a ţării nu au lipsit cazurile în care aceştia au fost bătuţi sau chiar ucişi de către cei cu care îşi împart banca sau bucata de asfalt. Cazul cadavrului tranşat de la Lugoj, boschetarul înecat într-un canal de la marginea oraşului, după ce a fost bătut crunt, şi uciderea unui alt bos­che­tar de către un coleg mai tânăr la o spălătorie din oraş sunt doar câteva din cazurile recente.

Sâmbătă, poliţiştii timişoreni de la Serviciul de Investigaţii Criminale îm­preună cu colegii lor de la Ordine Pu­blică au desfăşurat o amplă acţiune pe raza oraşului, dar şi la ieşirile din oraş, în cadrul căreia peste o sută de oameni ai străzii au fost ridicaţi din adăpostu­rile pe care şi le improvizaseră şi au fost conduşi la secţiile de poliţie.

Boschetarii au fost verificaţi, am­prentaţi şi fotografiaţi, acţiunea având drept sco

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 27 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 2 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum o ora
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise în toată țara pentru 2 zile

Gandul acum 2 ore
Registrul Auto Român (RAR) a venit cu un nou anunț pentru toți conducătorii auto. În două zile ale lunii octombrie, stațiile ITP vor fi închise în toată țara. Această decizie a fost luată pentru a fi efectuate câteva lucrări de mentenanță asupra pla

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 58 minute
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°