Din păcate, prim-planul a fost ocupat de nişte personaje care n-au nicio legătură cu problemele legitime ale populaţiei.

Câteva precizări merită făcute înainte de a comenta protestele care au incendiat (pe alocuri, la propriu) harta ţărişoarei noastre. Întâi, îl simpatizez pe Raed Arafat, cel de la care s-a stârnit întreaga tevatură. Doctorul acesta cu nume de lider palestinian este un adevărat exemplu pentru români. Profesionist, civilizat, modest, a reuşit să ne demonstreze că se poate într-un domeniu în care credeam că nu se mai poate! Serviciul de urgenţă pe care l-a pus pe picioare a intrat în conştiinţa publicului ca o instituţie-model. Fapt cu atât mai excepţional cu cât se petrece într-o Românie în care "Moartea domnului Lăzărescu" nu este doar un titlu de film, ci o amară realitate.

Pe de altă parte, recunosc însă că ideea de a sparge monopolul statului în sistemul de sănătate - argumentul esenţial al legii propuse de actualii guvernanţi - nu mi se pare, în sine, proastă. Dimpotrivă. Chiar dacă propunerea de care vorbim, retrasă între timp după izbucnirea scandalului, avea numeroase hibe. În primul rând, aceea că nu a fost dezbătută serios cu specialiştii şi reprezentanţii societăţii civile. În al doilea rând, legea urma să fie adoptată printr-o nouă asumare a răspunderii Guvernului, metodă destul de nedemocratică de a fenta trecerea prin Parlament.

N-o să intru în detalii, dar marea greşeală comisă de preşedintele Traian Băsescu nu se găseşte între paginile controversatului proiect ieşit din laboratoarele de la Cotroceni. Ci în ieşirea pe care a avut-o, în direct la televizor, faţă de doctorul Arafat. Într-o intervenţie telefonică (nu la una, ci la două emisiuni) nu s-a mulţumit să-şi susţină argumentele, cerându-i răstit preopinentului să renunţe la funcţie dacă nu-i convine viziunea oficială.

De aici, n-a mai fost decât un pas până