Riscul de avalanşă a fost clasificat de către serviciul de prognoză meteo, la gradul trei (însemnat) pentru altitudini peste 1800 metri și gradul doi (moderat) la altitudini inferioare acesteia.
În urma căderilor de zăpadă din ultimele 36 de ore, stratul nins la Cota 2000 depăşeşte 80 de centimetri, pe alocuri, în zonele viscolite, fiind chiar mai mare.
Conform Salvamont Argeş, în zona potecii principale de creastă, la altitudini mai mari de 2100 de metri, stratul de zăpadă poate atinge un metru.
Riscul de avalanşă a fost clasificat de către serviciul de prognoză meteo, la gradul trei (însemnat) pentru altitudini peste 1800 metri și gradul doi (moderat) la altitudini inferioare acesteia.
"Apreciem că există o foarte mare probabilitate de declanşare a unor avalanşe de dimensiuni medii pe versanţii acoperiţi cu zăpadă abundentă, ceea ce poate duce la accidente fatale. Acest risc se va mentine și în perioada următoare, pentru că zăpăda căzută a fost viscolită, este de tip pulver, iar temperaturile foarte scăzute nu vor asigura coeziunea între straturi", au anunţat reprezentanţii Serviciului Salvamont Argeş.
În aceste condiţii, specialiştii nu recomandă încercarea de a parcurge poteca principală de creastă sau potecile de acces către creasta principală, iar în zonele încă accesibile, pentru parcurgerea potecilor este obligatoriu echipamentul de iarnă (colţari, pioleti, beţe de schi, îmbrăcăminte de protecţie etc.).
Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zone apropiate de golul alpin este să nu încerce să urce în zonele nerecomandate şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă, sau la Dispeceratul National Salvamont, formand 0SALVAMONT