Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preda: Jandarmeria trebuie să fie mai fermă, ca să nu mai ia pietre în cap!

Publicat in rfi, luni 16 ianuarie 2012 ·

Huliganii care au provocat violenţele din centrul Bucureştiului în acest week-end trebuie "răscoliţi", iar Jandarmeria ar trebui să fie "puţin mai fermă", declară la RFI deputatul PDL, Cezar Preda, care spune că "stăm de câteva zile şi luăm pietre-n cap".

Cezar Preda spune în contextul violenţelor din Bucureşti că "este foarte greu pentru Jandarmerie (…) să ia nişte măsuri şi să gestioneze o acţiune atunci când nu există responsabili. De fiecare dată, cei din Jandarmerie îşi doresc ca mitingurile să fie autorizate, pentru că autorizarea mitingurilor în general aduce şi responsabilitate şi responsabili. Or la manifestaţiile spontane, neexistând responsabili, este foarte greu ca Jandarmeria să-şi urmeze un plan prestabilit şi ea reacţionează în funcţie de cum se mişcă această mişcare spontană".

Cezar Preda crede că Jandarmeria ar trebui să fie mai fermă cu huliganii. "Eu nu zic că a acţionat nici greşit, nici foarte bine. Este până la urmă jenant că întotdeauna găsesc manifestanţii violenţi mijloace prin care să rănească poliţiştii. Cred că până la urmă ar trebui să fie puţin mai fermă (Jandarmeria-n.r.) şi mult mai bine structurată în ceea ce priveşte aplicarea legii şi a situaţiei de urgenţă care este în teren. Adică stăm de câteva zile şi luăm pietre-n cap… Până la urmă n-are nimeni dreptul să arunce cu pietre în capul Jandarmeriei Române, care nu face altceva decât să păstreze liniştea tuturor şi eu cred că măsurile ar trebui să fie mai ferme. Eu mă aştept ca zilele acestea să fie într-adevăr răscoliţi aceşti huligani, care au devastat magazine, staţii de autobuz, au dat foc. Nu se poate aşa ceva!", conchide deputatul PDL.

Manifestaţii violente au avut loc în ultimele două zile în Bucureşti. Cel puţin 50 de răniţi s-au înregistrat, după ce tineri identificaţi de jandarmi ca fiind suporteri radicali ai unor echipe de fotbal au aruncat cu stic

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°