După cum a remarcat și Costi Rogozanu, una dintre cele mai imbecile intervenții legate de protestele ultimelor zile îi aparține ministrului de Externe, Teodor Baconschi.
”Un lucru devine din ce în ce mai clar pentru toţi românii de bine. A început încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii. Opoziţia şi-a activat în sfârşit întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej: derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii. Ne acuză că vom fura alegerile doar pentru că vrem ca românii să voteze, în diaspora şi acasă. Ce vor ei, în schimb, e ca o populaţie imbecilizată de televiziuni, înfricoşată de scenarii apocaliptice mereu dezminţite de realitate şi, mai nou, de bătăuşii scoşi pe străzi, să aleagă în locul reformei Statului retorica urii şi neputinţei ridicată la nivel de program politic”. Aceasta este o mostră din discursul lui Baconschi.
La scurt timp, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, vorbește despre inițiativa unui dialog cu societatea civilă. “PDL are la dispoziţie arma dialogului. Constatăm că a apărut o crevasă între politicieni şi societate şi o crevasă între putere şi opoziţie şi a luat decizia să înceapă un dialog pe trei paliere. PDL va lansa astăzi invitaţia structurilor civice pentru a veni la dialog şi să găsim împreună soluţii, iar Teodor Baconschi a fost însărcinat de Colegiul Director să organizeze acest dialog. S-a decis să înceapă un dialog cu structurile sindicale, iar Ioan Oltean a fost însărcinat cu acest dialog. Ne dorim un dialog cu celelalte partide politice, cu opoziţia, iar Emil Boc a fost desemnat să genereze şi să gestioneze acest dialog“, a afirmat Sever Voinescu.
Privești cele două declarații și nu poți să nu te întrebi dacă, totuși, mai există cineva care să mai și gândească în PDL. Ce Dumnezeu de dialog poate avea societatea civilă cu Baconschi, î