* prin promulgarea unei noi legi în domeniu, toţi cei care au activat ca executori bancari până acum şi care au fost înregistraţi la MJ până pe 31 mai 2011, vor fi numiţi, la cerere, în funcţia de executor judecătoresc, dacă îndeplinesc condiţiile legale * executorii bancari cu o vechime mai mică de 2 ani vor deveni, tot la cerere, executori judecătoreşti stagiari
Odată cu începerea noului an, numărul executorilor judecătoreşti din Brăila se va mări. Asta deoarece Legea 287/2011 promulgată la sfârşitul anului trecut, dă posibilitatea celor care până acum lucrau ca şi executori bancari să devină executori judecătoreşti, doar printr-o simplă depunere a unui dosar, asta dacă îndeplinesc condiţiile cerute de lege. Despre aceste noi reglementări în domeniu, a detaliat, în exclusivitate pentru cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei", expertul în domeniu Petruţ Eftene. "În Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 894 din data de 16 decembrie 2011 a fost publicată Legea nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare. Actul normativ abrogă dispoziţiile din OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, care prevedeau că instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare puteau să-şi organizeze un corp propriu de executori, pentru punerea în executare a titlurilor executorii aparţinând instituţiilor respective şi altor entităţi aparţinând grupului. De asemenea, noul act normativ prevede ca executorii aparţinând instituţiilor menţionate anterior, vor putea fi numiţi, la cerere, în funcţia de executor judecătoresc, în condiţiile Legii nr. 188/2000", a punctat acesta.
Mai precis, potrivit acestui act normativ, executorii în