Ca urmare a unui reflex aproape pierdut și dobândit în decembrie 89, de a-și striga nemulțumirea și sărăcia în stradă, sâmbătă am asistat cu toții la izbucnirea unor proteste violente în Piața Universității, precum și în unele din marile orașe ale țării.

Cu ochii măriți priveam la televizor, alături de baiețeii mei, ceea ce se petrecea în Piață. Un fior pe șira spinării îmi ridica părul în cap, având involuntar tendința de a-mi ține cât mai strâns copiii lângă mine. Cel mare m-a întrebat ce înseamnă ce vedem, dacă Revoluția s-a săvârșit? Și de ce Președintele nu intervine, eventual pe un cal alb. În capul copilului, raportarea la autoritatea supremă prezidențială s-a facut involuntar, ca urmare a ceea ce a auzit presupun, la școală, la televizor, în cercul lui de prieteni și de ce nu, acasă. Am tresărit și am înțeles că ceea ce întreba fiul meu, ar fi fost legitim, într-un land al bunei înțelegeri. Ce poate fi legitim azi după atâția ani când am ieșit cu toții pe străzi în ‘89?!

Ne legitimăm prin sărăcie, nemulțumire și politicieni bogați, adevărat de bogați pe care îi vedem ca în telenovele cum pleaca în vacanțe de lux, sau mai mult strategic, se retrag în mijlocul naturii pentru a putea reflecta. Ceauşescu în nebunia lui ar fi coborat în mijlocul mulțimii. Azi nici măcar primul ministru nu pleacă urechea către păsurile acestei adunături de protestatari, poate nesemnificativă în economia opiniei domniilor lor. În rest, avem vedete care se divorțează pe bani, procese cu vrăjitoare pline de aur, concursuri unde poți deveni milionar peste noapte dacă faci fața seturilor de întrebări, emisiuni chioare și inestetice cu amoruri înfiripate pe după paravane, arestări fabuloase ca pe vremea prohibiției, fete superbe care apar pe sticlă și pe care le poți vedea de-adevăratelea și pe stradă. De tot și de toate. Mai puțin adevărată strategie economică, politicien