Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Nabucco 12", încheiat cu îndemnuri la revoluţie, unii artişti au îmbrăcat uniforme SMURD

Publicat in Adevarul, luni 16 ianuarie 2012 ·

Premiera "revoluţionară" a operei "Nabucco 12", în regia lui Alexander Hausvater, care a avut loc, duminică seară, la Opera Română din Cluj-Napoca, s-a încheiat, asemenea premierei de acum 170 de ani de la "Scala" din Milano, cu îndemnuri la revoluţie, unii artişti îmbrăcând uniforme SMURD.

Aşa cum anunţa Hausvater înaintea premierei, spectacolul său de operă trebuie să influenţeze adânc spectatorul, astfel că premiera spectacolului "Nabucco 12" s-a încheiat în genul premierei de acum 170 de ani, de la "Scala" din Milano, cu îndemnuri la revoluţie, precizează Mediafax.

Spectatorii au vibrat în special la celebrul cor al robilor "Va, pensiero, sull'ali dorate".

La finalul spectacolului, melodia corală a fost interpretată din nou, iar actorii prezenţi şi ei în spectacol au aruncat în sală hârtii cu textul cântecului în limba română, intitulat "Dor de casă", spectatorii fiind invitaţi să cânte alături de solişti şi de interpreţii din cor.

În timpul cântecului interpretat şi de public, în sală a fost fluturat şi drapelul naţional, regizorul afirmând, de altfel, înainte de premieră, că îşi doreşte să trezească în spectatori un spirit revoluţionar, necesar în România. Hausvater spunea că, la premiera mondială a operei "Nabucodonosor" (Nabucco) de la Milano, din secolul XIX, spectacolul a impulsionat o revoltă a studenţilor.

Tot la sfârşitul reprezentaţiei, artiştii au purtat steaguri tricolore şi au sărit dintr-o lojă în alta. În plus, unii dintre artişti au îmbrăcat uniforme SMURD.

În partitura originală, "Nabucco" vorbeşte despre lupta de eliberare a robilor evrei de sub dominaţia babiloniană.

Hausvater i-a înlocuit pe babilonieni cu naziştii, iar în timpul spectacolului, pe fundal, au fost expuse imagini din lagărele de concentrare. Scena de nuditate a avut loc într-o cameră de gazare.

Publicul a aplaudat minute în şir repr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

FRF face primele declaraţii despre incidentele de la meciul România – Kosovo

Mediafax acum 2 ore
FRF şi-a exprimat „profunda dezamăgire” faţă de comportamentul delegaţiei Kosovo şi al jucătorilor adverşi în timpul meciului de vineri seara. „Considerăm că acuzaţiile venite dinspre echipa oaspete sunt nefondate şi credem cu fermitate că acţiunile

Cazul băiatului de 16 ani mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu: Chirurgi din spital fără specializare chirurgie pediatrică au operat anul acesta zeci de copii cu vârste peste 7 ani

News.ro acum 2 ore
Zeci de copii cu vârste peste şapte ani au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale, în cursul acestui an, în cele două secţii de chirurgie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, acelaşi spital unde un chirurg a refuzat să opereze un ado

„Trebuie să facem totul pentru a pune capăt acestui război anul viitor, prin mijloace diplomatice”, afirmă Zelenski

HotNews acum 38 minute
Ucraina trebuie să facă tot posibilul pentru a pune capăt războiului prin mijloace diplomatice, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un amplu interviu acordat postului public de radio-televiziune Suspilne și difuzat sâmbătă, relatează The

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 5 ore
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Președinții Joe Biden și Xi Jinping se întâlnesc pentru ultima dată în cadrul forumului APEC, pe fondul tensiunilor între SUA și China FOTO

Ziare.com acum o ora
Președintele american Joe Biden și liderul chinez Xi Jinping vor avea sâmbătă, 16 noiembrie, în Lima, Peru, o întâlnire pe marginea summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific), marcând ultima discuție a celor doi lideri înainte de preluarea

Veste bună pentru orădeni: Se inaugurează primul tronson al inelului metropolitan

Mediafax acum o ora
La Oradea a avut loc, sâmbătă, inaugurarea primului tronson din inelul metropolitan. Acesta va fi operaţional începând cu ziua de duminică, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan.

Victor Negrescu, negociator şef PE: Am finalizat bugetul UE pentru anul 2025

Mediafax acum 4 ore
Eurodeputatul Victor Negrescu anunţă că a obţinut, în această dimineaţă, după zeci de ore de negocieri, acordul interinstituţional cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025, care prevede alocări în valoare de aproape 200 de miliarde de

Uluitor! A pariat 355.000 de dolari pe meciul Mike Tyson - Jake Paul » Ce a urmat

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Drake (38 de ani), celebrul rapper american, a pariat pe Mike Tyson (58 de ani) în (27 de ani). Artistul era convins că Tyson îl va învinge pe Paul, însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar Drake a pierdut o sumă uriașă.

Expoziţia „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” s-a deschis la Muzeul Naţional de Artă Timişoara - FOTO

News.ro acum 4 ore
O nouă expoziţie - eveniment, „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” a fost deschisă.sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, după ce în anul 2023, anul Capitalei Europene

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

3°/8°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°