“Sa iti fie rusine Traian Basescu. Am crezut in omuletul asta. Am fost in 2007 aici sa il sustin, dar acum nu mai pot. Pentru ca ne-ai mintit si ne-ai adus in halul asta, iti spun sa iti fie rusine” – sunt cuvintele unei femeie cu ochii in lacrimi din Piata Universitatii. O fi o “ciumpalaca”, asa cum i-au numit pedelistii pe toti protestatarii. O fi membru de partid, o fi luat bani de la Opozitie. Spuneti ce vreti. Am auzit-o in direct. I-am vazut lacrimile. Spunea ca este un fost sportiv de performanta, acum profesor, si nu vrea sa plece din tara ca sa isi re-inventeze toata viata. O cred si o inteleg.
Daca Traian Basescu va continua sa se ascunda sau isi va trimite in continuare postacii din partid si din Guvern sa-i sfideze pe oamenii din piete, latrand injurii la adresa lor, omuletul asta nu mai are nicio sansa. I-am ascultat pe toti. Si pe cei care in loc de cuvinte aruncau bolovani in jandarmi. Si pe ultrasi, si pe golani, si pe drogati. Pe profesorii si pensionarii cuminti. Pe studentii intarziati. Le-am simtit furia si urletul disperarii. E neputinta de la capatul rabdarii, nu mai e “misto”-ul din dansul pinguinului.
Majoritatea a iesit in strada pentru ca nu mai suporta actuala guvernare. Dar, in acelasi timp, furia lor matura pe jos cu intreaga clasa politica. Este expresia dezgustului final, rodul unei mari dezamagiri. Traian Basescu intruchipeaza aici simbolul perfect. A adunat, in 2004 si in 2009, ultimele sperante si iluzii ale unui popor oricum obosit de prea multe sacrificii. In ultimii doi ani nu a facut decat sa se joace cu nervii lor. Ca un adevarat Jucator, a ametit toate ideile, s-a jucat cu valorile si, mai ales, cu cuvintele si sentimentele.
Reevaluarile permanente (ultimele de-a dreptul sinistre), minciunile si inconsecventa aiuritoare, dar mai ales bomboana de pe coliva – batjocora la adresa unui om care a crezut si a facu
