Așa cum stabiliseră încă de ieri, protestatarii orădeni s-au întâlnit și în această seară în Piața Unirii, dotați cu pancarte și pregătiți cu sloganuri împotriva președintelui, premierului și întregului sistem politic, în general. Luată de val, mulțimea s-a deplasat până la Prefectura Bihor, de unde, după câteva minute și noi scandări, s-a întors în fața statuii lui Mihai Viteazul.
Ce nu a reușit să realizeze în această după-amiază avocatul Petru Trif au izbutit protestatarii adunați, în jurul orelor 18.00, lângă statuia lui Mihai Viteazul din Piața Unirii. Pentru că scenariul de luni seară risca să se repete și astăzi, devenind astfel plictisitor, participanții la mitingul de la statuie au decis să-și verse frustrările în fața Prefecturii Bihor, reprezentanta atât de hulitului Guvern al României în teritoriu.
Memoriu
Așa se face că, în Parcul Traian, unde după-amiază, avocatul Petru Trif nu a reușit să strângă decât o mână de protestari, în jurul orelor 19.00 s-au adunat aproximativ 300 de persoane care au scandat lozinci antiprezidențiale și antiguvernamentale. Prefectul Gavrilă Ghilea, cu care mulțimea ar fi vrut să poată dialoga în direct, le-a transmis protestatarilor că este plecat din localitate și le-a propus să-și exprime nemulțumirile în scris, într-un memoriu.
Fără violențe
Grupul de protestatari s-a întors fără incidente în Piața Unirii, sub supravegherea forțelor de ordine. Până la orele 20.00 nu au avut loc violențe, numărul orădenilor puși pe revoltă fiind în descreștere la această oră.