Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTESTE ÎN ROMÂNIAUrmările protestelor din Bucureşti: 43 de dosare penale. Vezi faptele pentru care sunt cercetaţi huliganii!

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 ianuarie 2012 ·

În urma celor patru zile de proteste din centrul Bucureştiului, pe lângă cele şase persoane care s-au ales, iniţial, cu dosare penale, anchetatorii au anunţat că au mai început urmărirea penală împotriva a altor 37. Dintre cei care sunt urmăriţi penal în cele 43 de dosare, trei sunt reţinuţi. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

UPDATE. Poliţia Capitalei a anunţat că, în urma manifestaţiilor de stradă din zilele de 15 şi 16 ianuarie a.c. pe raza Municipiului Bucureşti au fost înregistrate mai multe incidente, în urma cărora au fost constituite până în prezent 43 de dosare penale.

Dintre acestea, 22 au fost constituite cu data de 15.01.2012 şi privesc infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, iar celelalte 21 au fost înregistrate în data de 16.01.2012 şi la rândul lor privesc infracţiuni de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, port ilegal de arme albe, deţinere şi operaţiuni cu materiale pirotehnice fără drept, deţinere ilegală de armament supus autorizării, deţinere de substanţe stupefiante.

În urma cercetărilor de până acum de secţiile şi serviciile din cadrul Poliţiei Capitalei cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române, până în prezent au fost reţinute trei persoane.

Faptele pentru care sunt acuzaţi huliganii

Infracţiunile pentru care autorităţile au început urmărirea penală sunt descrise atât de codul penal, cât şi de legi speciale, după cum urmează:

- infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice – art. 321 cod penal;

- infracţiunea de distrugere – art. 217 cod penal;

- port ilegal de arme albe – Legea nr. 61/1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice art. 1ˆ punct 1;

- legea nr. 295/2004 privind regimul a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 24 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Constănțeanul Stelian Bujduveanu, desemnat astăzi primarul interimar al Capitalei

Ziua Constanta acum 22 minute
Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost desemnat primar interimar al Capitalei, în ședința de vineri a Consiliului General al Municipiului București, scrie Agerpres. Hotărârea a fost aprobată cu 38 de voturi 'pentru' și 8 'împotrivă'. De asemen

România riscă suspendarea fondurilor europene. Este singura țară care nu a trimis raportul privind reducerea deficitului

Adevarul acum 2 ore
România nu a trimis Comisiei Europene (CE) Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, pe care trebuia să îl trimită până la data de 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe 7 ani, a transmis Comisia Europeană pent

Doliu în fotbalul românesc. FCSB a anunțat moartea medicului Radu Paligora, la doar 50 de ani

Adevarul acum o ora
FCSB joacă astăzi ultimul meci din campionat, cu CFR Cluj, iar cele două echipe au motive de tristețe: Radu Paligora, medicul care a activat la ambele formații, a decedat după o lungă perioadă de luptă cu o boală gravă.

Un bărbat de 41 de ani s-a aruncat în faţa trenului de metrou

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 5:20, când trenul intra în staţie. Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public au fost alertaţi imediat. La faţa locului au intervenit rapid echipaje de poliţie, pompieri de la ISU-BIF şi

INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele trei luni cu 2,6%, ca serie brută

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele trei luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitat

Temperaturi ridicate la început de iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale la începutul lunii iunie, în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei pe patru săptămâni emise de Administrația Națională de Meteorologie. Săptămâna 26.05.2025 – 02.06.2025 Valori

Țara în care oamenii se vor pensiona la 70 de ani. Este cea mai ridicată vârstă din Europa

HotNews acum 4 ore
Danemarca ar urma să aibă cea mai ridicată vârstă de pensionare din Europa, după ce Parlamentul a adoptat o lege prin care aceasta va fi crescută la 70 de ani până în 2040, relatează BBC, potrivit News.ro. Începând din 2006, Danemarca a legat vârsta

Începe a doua etapă de înscriere în învățământul primar. Iată când se încheie

Ziua Constanta acum 3 ore
Cea de-a doua etapă de înscriere în învățământul primar începe vineri și se încheie pe 29 mai, prevede calendarul aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. În această etapă se depun/transmit cererile-tip de înscriere la secretariatul unității d

TURCIA riscă pierderi de 300 de milioane de lire sterline din cauza boicotului turiştilor indieni. Anulările de vacanţe au crescut cu 250%

Gandul acum 3 ore
Pe fondul sprijinului declarat pentru Pakistan, Turcia se confruntă cu un val masiv de anulări din partea turiștilor indieni, punând în pericol venituri de sute de milioane de lire sterline din turism. Turcia ar putea pierde peste 300 de milioane de

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/29°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

20°
vin.

14°/26°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

16°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°