Răduţ nu are o poveste tristă legată de copilărie, dar situaţia materială pe care au avut-o părinţii nu l-a făcut pe jucător să pună distracţia pe primul plan. Aleargă cot la cot cu colegii săi, dar după opt kilometri prin troiene spune că visează un teren verde şi o minge. Totodată e speriat de protestele din marile oraşe.

Mihai, eşti unul dintre fotbaliştii care în copilărie aveai ghetele pe care le voiai.

Nu eram chiar aşa diferit de ceilalţi. Am dus-o bine, dar nu excelent. Ţin minte că făceam fotbal la Şcoala Ardealul şi eram mai mulţi de la Piteşti. Stăteam toţi în cămin, mâncam la aceeaşi cantină, ne spălam cu aceeaşi apă rece şi stăteam toţi cu şoarecii prin cameră. Nu eram un alintat.

Dar erai cu un pas înaintea celorlaţi...

Poate că da... îmi permiteam un telefon mobil, un laptop, dar nu eram singurul, mai aveau şi alţii.

Şi totuşi, nu te-ai culcat pe o ureche.

Chiar dacă mi s-au oferit de toate, am vrut să reuşesc pe spatele meu. Ah, dacă ai mei aveau milioane de euro, poate nu mai trăgeam atât de tare, dar dacă vrei să realizezi ceva, nu te opreşte nimic. Uită-te la Marica, copil bogat, care a reuşit şi e un superjucător.

"Eu şi Chiricheş parcă suntem gemeni"

Totuşi, ce ţi-au oferit în plus situaţia materială?

Ah, mă gândeam că dacă mi se întâmplă o nenorocire şi nu mai pot juca fotbal, nu o să stau pe străzi. Am avut o linişte din punctul ăsta de vedere.

Ziceai de Şcoala Ardealul. Acolo l-ai avut coleg pe Chiricheş.

Da, parcă suntem gemeni. De la 13 ani e coleg cu mine şi am avut trasee asemănătoare. Am fost la Ardealul, apoi eu am fost la Sporting, el la Benfica, practic stăteam în acelaşi oraş. Ne-am întors amândoi la Internaţional Piteşti şi acum suntem la Steaua.

Amândoi aţi avut probleme cu accidentările.

Nu ştiu de el, dar pentru mine a fost groaznică perioada asta să stau