Oricare ar fi raţiunile din spatele protestelor din ultimele patru zile, un lucru este sigur: ele nu-i vizează exclusiv pe Traian Băsescu şi pe membrii Guvernului, ci cuprind întreaga clasă politică. Protestatarii par să fi ajuns la concluzia că toţi actorii de pe scena politică românească de după ’89 au fost şi sunt de fapt nişte figuranţi, care au vândut ţara pe te miri ce.

Dacă vor într-adevăr lideri din afara sistemului, am şi eu o curiozitate: câţi dintre cei care au ieşit în Piaţa Universităţii îl vor vota la alegerile de anul acesta la Primăria Capitalei pe Nicuşor Dan (abil, onest, dar fără experienţă politică) în dauna unor nume grele precum Sorin Oprescu? Înclin să cred că nu foarte mulţi, din cauză că românii par să fie bântuiţi de invidie şi de puseuri de masochism atunci când îşi aleg liderii.

Dacă extindem discuţia la nivelul bucureştenilor care n-au ieşit încă în stradă, se naşte următoarea întrebare: sunt oare ei mulţumiţi de clasa politică actuală? Dacă n-ar fi, ar ieşi şi ei în stradă, nu?

Se pot invoca aici eforturile pe care autorităţile le-au făcut pentru a da de înţeles că vor exista repercursiuni pentru participanţii la proteste (au ameninţat cu amenzi, i-au filmat pe manifestanţi, etc.). Ca urmare, au ieşit în stradă doar o mână de bucureşteni din cauză că ceilalţi s-ar fi temut. Poate fi inclusă aici şi frica de pirotestatari, care par să se fi ghidat după deviza “noi lovim, nu gândim” (mi-ar plăcea să citesc un interviu cu proprietarul chioşcului de ziare care a ars, căruia protestele anti-sistem i-au făcut mai rău decât sistemul în sine).

Zilele viitoare reprezintă adevărata probă a dorinţei de schimbare a românilor. Acum, după ce s-a văzut că nu mai există motive de frică (Boc a autorizat protestele paşnice, iar huliganii au intrat înapoi în pământ), statul în casă devine echivalent cu sentimentul de mulţumire faţă