Fenomenul snobism este favorizat de dinamica societăţii. Cultura mobilităţii sociale, spre deosebire de societăţile bazate pe ierarhie, permite individului să îşi schimbe în permanenţă locul. Cadrul consumerismului facilitează la rîndu-i snobismul, căci obiectele şi serviciile reprezintă, printre altele, semnele status-ului. Cu ele poţi să faci slalomuri prin societate, cu ele poţi să te distingi, să te diferenţiezi. La fel cum, cu ajutorul obiectelor, îţi creezi o identitate, te afiliezi unor grupuri.

Daca afilierea e făcută fără fond, vorbim din nou de snobism, de o nepotrivire în context şi în relaţionare cu ceilalţi. Snobul autentic se găseşte într-un proces continuu de afişare, etalîndu-şi bunurile, preocupările rafinat artistice şi sistemul de relaţionare. Adoptă o ţinuta superioară, dar fără să înţeleagă neapărat de ce. În termenii lui Bourdieu, am vorbi de etalarea capitalului material, social şi cultural. Nimeni nu scapă de snobism. În societatea consumeristă, fiecare suferă de forme mai uşoare sau permanente de infatuare. Snobul controlează sistemul de diferenţiere şi se afiliază sau impune embargou, asta după ce evaluează contextul în care se găseşte: după maşini, haine, practici, activităţi culturale, sistem de relaţionare etc.

Snobismul, ca şi clasa socială, este determinat de nivelul resurselor economice, culturale şi sociale. Pentru a avea succes, snobul se îndreaptă spre consum şi spre formele alternative ale acestuia. În continuare am să mă refer la pseudosnobii întîlniţi în tîrgurile de vechituri sau în magazinele second-hand şi despre cei care frecventează happening-uri (expoziţii, vernisaje, seminarii). Pe scurt şi surprinzînd doar o mică parte din cadrul complex al fenomenului. Pe snobul de vechituri îl prinzi în plasă dacă îi vorbeşti de vechime, originalitate, unicitate şi despre asocieri. Obiectul achiziţionat are un rol precis