Vor beneficia de ajutoare pentru încălzire şi familiile care au venituri de 1.500 de lei/persoană.
Constănţenii vor beneficia de ajutoare mai mari pentru încălzirea locuinţelor. Primarul Radu Mazăre a anunţat că procentul de subvenţionare va creşte cu 5%. În plus, se introduc noi tranşe de venit până la care se acordă aceste subvenţii.
„Până acum au fost depuse 35.000 de cereri pentru RADET, precum şi 3.000 de cereri pentru lemne", a spus primarul, care a subliniat că numărul nu este mare şi că au mai rămas bani la buget. Tranşele suplimentare introduse de primărie sunt de la 1.300 la 1.400 de lei şi de la 1.400 la 1.500 de lei, pe membru de familie. La persoane singure, se acordă ajutoare până la suma de 1.800 de lei. „Termenul de depunere se prelungeşte în mod excepţional până la 31 ianuarie", a mai spus Mazăre. Cei care depun actele până la această dată, vor primi subvenţia inclusiv pe luna ianuarie.
De asemenea, s-au mărit şi tranşele pentru cei care se încălzesc cu lemne. Limitele sunt 1.500 de lei pe membru de familie sau 1.800 de lei pentru persoanele singure. Edilul a anunţat că de miercuri începe distribuirea lemnelor, pe cartiere. Este vorba despre 500 de kilograme de beneficiar. Primul cartier este Filimon Sârbu. Programul va fi făcut public prin presă. Cei care doresc, pot ridica personal lemnele, de la depozitul de lângă sensul giratoriu spre Cumpăna, între 8.30 şi 17.30. Vor beneficia de ajutoare pentru încălzire şi familiile care au venituri de 1.500 de lei/persoană.
Constănţenii vor beneficia de ajutoare mai mari pentru încălzirea locuinţelor. Primarul Radu Mazăre a anunţat că procentul de subvenţionare va creşte cu 5%. În plus, se introduc noi tranşe de venit până la care se acordă aceste subvenţii.
„Până acum au fost depuse 35.000 de cereri pentru RADET, precum şi 3.000 de cereri pentru lemne", a spus primaru