Creşterea costului la care ne împrumutăm ar putea fi una dintre urmările manifestaţiilor. Sursa: CODRIN PRISECARU
Continuarea protestelor din Capitală ar putea afecta modul în care investitorii privesc România, consideră economiştii chestionaţi de EVZ.
Deocamdată, însă, nu s-a văzut un efect imediat al acţiunilor pe pieţele financiare, iar dacă situaţia se calmează, impactul manifestărilor va fi extrem de limitat, spun aceştia.
"Unul dintre atuurile pe care le-a avut România a fost acela că a trecut peste un aspru program de austeritate care a fost implementat fără proteste, spre deosebire de ce s-a întâmplat în Grecia", ne-a declarat economistul Aurelian Dochia.
Violenţele din ultimele zile din Capitală, mai ales cele de duminică seara, ar putea afecta modul în care pieţele şi investitorii percep ţara noastră, ceea ce ar duce, în cele din urmă la reducerea fluxurilor de capital către România şi la creşterea costurilor de finanţare.
Potrivit lui Dochia, problema nu sunt protestele, care sunt ceva obişnuit în perioade de austeritate, ci "direcţia în care se îndreaptă şi care este capacitatea de a reacţiona a autorităţilor".
Pieţele financiare, neafectate
Pe de altă parte, Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului pentru Economie Aplicată (GEA), susţine că singurul efect economic al acestor proteste ar putea fi creşterea costului finanţării externe, însă "practic, noi nu ne mai împrumutăm de pe plan extern".
Potrivit acestuia, nici în privinţa ratingului nu ar trebui să ne f a c e m deocamdată griji, ci doar dacă protestele vor continua o perioadă mai lungă de timp. Leul s-a depreciat foarte uşor în faţa euro ieri, însă nu ca urmare a protestelor din Capitală, potrivit dealerilor.
La cursul oficial, leul a scăzut ieri uşor faţă de euro, până la 4,3347 lei/ euro. Însă la nivel interbancar leul a fost chiar pe