Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Sănătăţii opreşte campania de vaccinare antigripală

Publicat in GAZETA de SUD, marți 17 ianuarie 2012 ·

Ministerul Sănătăţii a decis stoparea campaniei de vaccinare antigripală şi retragerea celor peste 350.000 de vaccinuri gripale produse de Institutul „Cantacuzino“ care nu au fost încă utilizate, anunţă reprezentanţii instituţiei.

„Am decis retragerea vaccinurilor şi distrugerea acestora, după ce analizele la mai multe serii de vaccinuri au evidenţiat unele neconformităţi“, a declarat ministrul sănătăţii, Ritli Ladislau.

Demnitarul a adăugat că în următoarea perioadă se va stabili suma care trebuie recuperată de la institut pentru dozele rămase neutilizate.

„Nu va fi reluată campania din două motive. Primul este acela că nu avem epidemie de gripă şi nici de viroze respiratorii. Apoi, virusul gripei sezoniere, H3N2, circulă din 1968 în Europa, iar mare parte a populaţiei este deja imunizată“, a explicat, săptămâna trecută, Geza Molnar, consilier al ministrului.

Acesta a precizat că, până în prezent, au fost verificate 14 din totalul de 18 loturi de vaccin de la Institutul „Cantacuzino“, respectiv aproximativ 500.000 de doze, la care s-au constatat modificări cantitative de titru (substanţa activă din vaccin). Altfel spus, dozele cu pricina nu asigurau integral imunitatea pentru care au fost produse.

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat în toamna lui 2011 circa un milion de doze de vaccin antigripal produse de „Cantacuzino“. Dozele au costat aproximativ 11 milioane de lei.

În farmacii, vaccinul antigripal importat din străinătate costă între 23 şi 28 de lei.

Peste 595.000 de români cu risc ridicat de îmbolnăvire au fost vaccinaţi gratuit în cadrul campaniei de imunizare iniţiate de Ministerul Sănătăţii.

În acest sezon rece, în România au fost confirmate până în prezent zece cazuri de gripă. Ministerul Sănătăţii a decis stoparea campaniei de vaccinare antigripală şi retragerea celor peste 350.000 de vaccinuri gripale produse de Ins

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum o ora
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 3 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 4 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Premierul britanic îl critică pe Nigel Farage, care a spus că Occidentul a provocat invazia Ucrainei: "Joacă în favoarea lui Putin"

Ziare.com acum o ora
Premierul britanic, Rishi Sunak, a atacat afirmațiile făcute de Nigel Farage cu privire la faptul că Occidentul ar fi de vină pentru războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Farage candidează pentru un loc la alegerile parlamentare britanice

Euro 2024: Cehia a remizat cu Georgia, scor 1-1, în grupa F

News.ro acum 23 minute
Reprezentativa Cehiei a terminat la egalitate cu naţionala Georgiei, sâmbătă, la Hamburg, scor 1-1, într-un meci din grupa F de la Euro 2024. Au marcat Mikautadze, în minutul 45+4, din penalti pentru Georgia şi Schick, în minutul 59, pentru Cehia. G

Mai multe pene de curent înregistrate în Ucraina după ultimul bombardament rusesc

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Minister

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 4 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 9 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

33°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°