Săptămâna trecută jurnaliștii de teren din capitatlă și din câteva orașe au simțit pe propria piele, mai mult decât în împrejurări cotidienene, riscurile profesiei și exigențele ei. ”Grea meserie !”, își vor fi spus câțiva tineri reporteri trimiși în focul bătăliei, expuși la bolovanii și cockteilurile Molotov ale ultrașilor, la huiduielile mulțimii pusă pe harță cu oricine ar fi părut în dezacord cu protestele, la frigul nocturn de ianuarie. A relata despre conflicte în situații confuze, a discerne în vălmășagul miilor de participanți, a alege persoanjele relevante din mulțime, a pune întrebările potrivite, a înțelege ce se întâmplă și a explica apoi publicului, este un gen de jurnalism în sine, care necesită rezistență fizică și psihică (nu pot fi dintre cei care leșină care văd sânge) și pregătire specială, incluzând măsuri elementare de protecție personală, măsuri de prim ajutor etc. E vorba aici și de fotoreporteri ori cameramani care devin și mai ușor ținta ostilității din cauza echipamentelor profesionale la vedere, uneori inscripționate. Există manuale și cursuri pentru corespondenții de război, și la noi MapN a organizat astfel de inițieri, există cărți ale unor gazetari celebri care au relatat din zone de conflict militar.

Pare ridicol să amintim corespondenții ”de război” în împrejurările unor manifestații desfășurate până la un punct la lumina zilei, pentru revendicări sociale coagulate de disputa dintre președinte și sub-secretarul de stat Arafat pe tema Legii sănătății. Două premise au făcut dificilă relatarea de la fața locului: faptul că manifestațiile au fost neautorizate deci neasumate de un organizator, precum și degenerarea evenimentelor în confruntări de stradă, în violențe și distrugeri, cărora forțele de ordine au trebuit să le facă față și care i-au obligat pe jurnaliști să se descurce în situații speciale și totodată să se expună. B