Ciobi a revenit aseară din Portugalia şi şi-a dat acordul pentru achiziţionarea a doi fotbalişti de la Guimaraes. Acţionarii trebuie să scoată 750.000 de euro acum, preţul pe care-l doresc lusitanii.
Excursia lui Liviu Ciobotariu în Portugalia a fost fructuoasă. Antrenorul liderului Ligii 1 a urmărit live meciul Academica Coimbra - Guimaraes (0-2) cu scopul de a-i vedea la lucru pe doi dintre jucătorii oaspeţilor. Fundaşul stînga Anderson Santana, 25 de ani, a înscris primul său gol din carieră şi a avut o evoluţie fără cusur, iar mijlocaşul central Joao Alves, 31 de ani, căpitanul de drept al celor de la Guimaraes, a intrat doar în ultimele 5 minute, revenind după o accidentare. Tehnicianul a fost mulţumit de ceea ce a văzut, iar aseară, la revenirea în ţară, a vorbit cu acţionarii din Ştefan cel Mare şi a spus că i-ar dori pe amîndoi.
Ce vrea Dinamo
"Totul depinde acum de preţul solicitat, fiindcă se ştie faptul că portughezii nu vînd chiar ieftin", au precizat şefii dinamovişti care vor vorbi azi cu Ciobi faţă în faţă, după discuţiile telefonice. Anderson şi Joao Alves ar costa în total 750.000 de euro, din estimările preliminare ale românilor. Presa lusitană dă ca sigure transferurilor, însă dinamoviştii spun că nu se vor arunca, vor rămîne stricţi în privinţa pretenţiilor financiare. "Cîinii" i-ar vrea pe cei doi împrumut pînă la vară, cu opţiune de transfer definitiv şi să plătească undeva la 350.000 de euro. Joao Alves mai are contract pînă în iunie 2013, iar lui Anderson îi expiră la vară, de aceea roş-albii consideră că varianta lor este cît se poate de corectă.
Jucătorii vin în România
O veste bună pentru dinamovişti: ambii fotbalişti spun că ar fi de acord să vină să joace în România. Contractele lor lunare sînt de 10.000 de euro, plus bonusuri. "Cîinii" speră ca măcar pe Anderson Santana să-l aducă, mai ales că a fost de ma