Martin Schulz a obţinut majoritatea absolută: 387 din totalul de 670 de voturi validate. Un german social-democrat şi doi britanici de dreapta au candidat la preşedinţia Parlamentului European. Eurodeputaţii reuniţi în plen la Strasbourg au început la ora 10.00, ora Românei procedura de alegere a preşedintelui. Doar că, potrivit pronosticurilor, cărţile sunt deja făcute.
Actualul preşedinte al Parlamentului European, Jerzy Buzek, a ales opt eurodeputaţi pentru numărarea voturilor. Buletinele de vot au fost distribuite. Noul preşedinte trebuie ales cu majoritate absolută.
Martin Schulz are toate şansele să fie noul preşedinte al Parlamentului European (PE) potrivit unei înţelegeri din 2009 a socialiştilor cu popularii europeni, cel mai mare grup, şi care nici nu a desemnat vreun candidat. Postul de preşedinte al PE avea să fie partajat, potrivit acordului din 2009 astfel că popularii au preşedinte jumătate de mandat, post ocupat de polonezul Jerzy Buzek, iar socialiştii a doua parte de mandat.
Diana Wallis, vicepreşedinte al PE, eurodeputat de 13 ani, liberală din partea Marii Britanii contestă înţelegearea şi şi-a anunţat candidatura. „De cel puţin două decenii, alegerea preşedintelui a fost făcută de înţelegeri între marile grupuri politice, întrerupte în 1999 când liberalul Pat Cox a devenit preşedinte în 2002", a spus Diana Wallis în timpul campaniei sale. Ea a mai spus că aceste jocuri de culise au dus chiar la alegerea unor eurodeputaţi care nu aveau nicio experienţă. Cum a fost Josep Borell în 2004. „Un parlament care nominalizează noi veniţi pentru astfel de poziţii nu poate fi luat în serios", a mai spus Wallis care, dacă va ajunge preşedintă vrea să refacă relaţiile PE cu parlamentele naţiomale şi să facă mai bună comunicarea PE.
Al treilea competitor este Nirj Deva din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni