Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii orădeni "chiulesc" până şi de la propria votare (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, marți 17 ianuarie 2012 ·

Universitatea din Oradea a deschis, oficial, cursa alegerilor interne, studenţii orădeni fiind chemaţi luni să-şi voteze cei 19 reprezentanţi în Senat. Urnele s-au deschis la ora 8, iar două ore mai târziu prezenţa la vot era extrem de slabă.

"Până la ora 10 au votat 97 de studenţi", a precizat pentru BIHOREANUL actualul lider al studenţilor orădeni, Răducu Şerbănescu. Cifra reprezintă mai puţin de doi la sută din totalul celor 17.000 de studenţi câţi are Universitatea. La Facultatea de Medicină şi Farmacie, de asemenea, din 2.226 de studenţi, până la ora 10 au votat fix doar zece studenţi.

Secţiile de votare din sala de jocuri sportive a Universităţii (situată pe malul Peţei, între Universitate şi Piaţa Obor) vor fi deschise până la ora 18. Dacă până la final nu vor vota cel puţin jumătate din studenţi, procesul de vot va fi reluat miercuri, într-un al doilea tur de scrutin.

Fiecare student trebuie să voteze reprezentanţii fiecărei facultăţi în parte. Unsperezece facultăţi au dreptul la câte un reprezentant în Senat, în timp ce alte patru (Medicina, Mediul, Socio-Umane şi Economicele) au dreptul la câte doi reprezentanţi. Toate comisiile de organiare a procesului electoral, inclusiv cele care vor număra voturile, sunt formate exclusiv din studenţi.

În total, pentru cele 19 locuri şi-au depus candidatura 54 de studenţi. În timp ce la majoritatea facultăţilor sunt câte unul sau doi candidaţi, la Ştiinţe Economice s-a înregistrat cea mai mare concurenţă, pentru cele două locuri în Senat candidând nouă studenţi ai acestei facultăţi.

De asemenea, la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, care are dreptul la un reprezentant în Senat, sunt opt candidaţi, iar la Protecţia Mediului şapte candidaţi pe două locuri.

Update: Potrivit lui Răducu Şerbănescu, până la ora 15 s-au prezentat la vot 270 de studenţi, un număr mic

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 46 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

UPDATE - Violenţe între un bărbat şi o femeie, în municipiul Iaşi/ Bărbatul are mai multe plăgi tăiate/ Femeia, găsită într-o maşină din care refuza să coboare, dar a fost convinsă de negociatori / Dosar penal pentru tentativă de omor

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje medicale intervin, luni seară, pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care se află într-o maşină, în municipiul Iaşi, şi care este înjunghiată în piept, a anunţat ISU Iaşi. Ulterior, Poliţia a precizat că a avut loc un conflic

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

26°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°