Companiile care nu au reuşit să-şi plătească datoriile la Fisc până la 31 decembrie le pot achita până în iunie, obţinând o scutire de penalităţi de 50%.
Contribuabilii care doresc să beneficieze de facilitatea oferită de Fisc anul trecut, prin care li se şterge o parte din penalităţile şi dobânzile de întârziere, dar nu au reuşit să-şi achite debitul principal până la 31 decembrie 2011, mai au o şansă în acest an.
Dacă îşi plătesc datoria până la jumătatea acestui an, vor obţine o reducere cu 50% a penalităţilor de întârziere şi cu 25% a majorărilor de întârziere.
Facilitatea prin care firmele care îşi plătesc integral restanţele la stat acumulate până pe 31 august 2011 beneficiază de scutiri de penalităţi a fost anunţată de premierul Emil Boc încă de la începutul lunii septembrie 2011.
Aceasta a fost pusă însă în aplicare abia din luna octombrie 2011, când în Monitorul Oficial a fost publicat ordinul care explică procedura prin care firmele şi persoanele fizice pot obţine anularea penalităţilor de întârziere, informeaza Evenimentul zilei. Companiile care nu au reuşit să-şi plătească datoriile la Fisc până la 31 decembrie le pot achita până în iunie, obţinând o scutire de penalităţi de 50%.
Contribuabilii care doresc să beneficieze de facilitatea oferită de Fisc anul trecut, prin care li se şterge o parte din penalităţile şi dobânzile de întârziere, dar nu au reuşit să-şi achite debitul principal până la 31 decembrie 2011, mai au o şansă în acest an.
Dacă îşi plătesc datoria până la jumătatea acestui an, vor obţine o reducere cu 50% a penalităţilor de întârziere şi cu 25% a majorărilor de întârziere.
Facilitatea prin care firmele care îşi plătesc integral restanţele la stat acumulate până pe 31 august 2011 beneficiază de scutiri de penalităţi a fost anunţată de premierul Emil Boc încă de la începutul lunii