Mitingul de la Constanţa la care au participat aproximativ 300 de persoane s-a încheiat în jurul orei 21.15, după ce primarul Radu Mazăre şi-a încheiat intervenţiile la televiziunile de ştiri, din mijlocul protestatarilor, transmite corespondentul Mediafax.
Ca şi în momentul când a sosit pe platoul din faţa Prefecturii, acolo unde se aflau protestatarii, în jurul orei 20.00, Mazăre a intrat în rândul oamenilor şi a stat de vorbă cu ei. El a sărit gardul de protecţie pus de jandarmi şi a fost îmbrăţişat de protestatari, a făcut poze cu ei şi le-a spus că singurul mod în care Traian Băsescu poate fi dat jos de la Putere este ca oamenii să iasă în stradă într-un număr cât mai mare.
Manifestanţii au mai scandat "Băsescu nu uita, Constanţa nu te vrea" "Venim la Bucureşti", "Băsescu trebuie să vadă, lumea e în stradă" şi au afişat pancarte pe care era scris: "Găozarule, vânt din pupa", "Avem multă ură pentru dictatură", "Jos cu javra ordinară", "Băsescu nu uita, poporul nu te vrea", "Jos TVA-ul", "Pleacă din ţară fiinţă extraordinară", "Jos taxa auto", "Nu vindeţi Roşia Montana".
Protestul de la Constanţa s-a încheiat în jurul orei 21.15 fără incidente.
Participanţii la miting se vor întâlni şi miercuri pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa în jurul orei 14.00, de unde vor pleca într-un marş de protest prin centrul oraşului, urmând ca la ora 16.00 să revină la Prefectură pentru a continua manifestările antiprezidenţiale şi antiguvernamentale.
Aproximativ 300 de persoane au protestat, marţi seară, în faţa Prefecturii Constanţa, oamenii dând foc mai multor bancnote false de doi bani cu fotografia lui Traian Băsescu, împărţite participanţilor de Ioana Purcărea, şefa sindicaliştilor din învăţământul constănţean.
Manifestanţii au scandat "Jos Băsescu", "Demisia", Jos Guvernul", "Anticipate" şi au afişat mai multe pancarte pe care scria: "C