Mesajul a fost trimis. Multumesc!

16 ianuarie. Proteste paşnice, dar 150 de “săltaţi”. Jos elitismul. Cine sînt huliganii?

Publicat in Vox Publica, marți 17 ianuarie 2012 ·

Fiecare zi cu temele şi obsesiile ei. Pe 16 ianuarie, a fost “ziua jandarmeriei”. Demonstraţie de forţă. Sute de jandarmi superechipaţi băgaţi printre protestatari ca să nu cumva să se organizeze şi să facă prostii. Foarte mulţi oameni luaţi din mulţime la legitimare. Legitimarea nu se făcea pe loc. Erau traşi spre maşini mari ale poliţiei parcate în spate, perchezionaţi. Cînd terminau, dacă te mai întorceai, te mai şi luau la întrebări de ce te întorci în piaţă, de data asta nu pe ton politicos, ci cu ton adaptat pentru “huligani”. O descriere bună a procedurii aici.

Pe seară au anunțat că au încercat unii să atace “normalitatea”. I-au săltat. Pe la 12 noaptea, oprim spre Unirii, un cerc de scutieri ţin prizonieri nişte tipi care cică erau puşi pe rele. După ce ne-au spus toată seară să ne mutăm colo, să plecăm de dincolo, să circulăm, vin iar cu textul cu “circulaţi”. Îi întrebăm de ce îi bagă pe ăia în dube. “Pentru legitimare”.

foto: Dora Constantinovici

Tipul care iese de la Jandarmerie să ne anunţe bilanţul – l-aţi văzut, Moş Gerilă cu barba rasă şi cu puţină mustaţă – ne asigură de legalitatea ridicării oamenilor de pe stradă. Ne mai spune că după percheziţii a găsit arme albe, măşti medicinale şi cagule! Extraordinar. Deci dacă dai cu gaze e interzis să-ţi pui o mască pe nas.

Ieri au fost 1000 de jandarmi la 1500 de protestatari, după declaraţiile oficiale. Mie mi s-au părut ceva mai mulţi protestatari. C

Altă informaţie oficială: protestele au fost paşnice, dar au fost reţinute 150 de persoane. Ce paradox superb. Cu cît sînt mai paşnice cu cît săltăm mai cu sîrg.

Tot oficiale: nici măcar nu ştiu dacă au participat cu o zi înainte cei reţinuţi; bun, şi atunci singurul motiv e că au fost descoperiţi în bazele alea de date şi au fost luaţi deşi nu au apucat să facă nimic?

După pulane şi lacrimogene, au descoperit legea 5

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 41 minute
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 2 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 7 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 9 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Charles şi Camilla sărbătoresc la Roma 20 de ani de căsătorie

News.ro acum o ora
Regele Charles al III-lea şi regina Camilla sărbătoresc miercuri, la Roma, 20 de ani de căsătorie, o uniune care la vremea respectivă a făcut furori în presă şi a zguduit monarhia, relatează AFP. Cuplul de 76 şi 77 de ani, care se cunoaşte de peste

Fostul portar brazilian Manga, care apăra fără mănuşi, a murit la 87 de ani

News.ro acum 3 ore
Fostul portar Manga, care a fost titular cu Brazilia la Cupa Mondială din 1966 şi s-a remarcat pentru că juca fără mănuşi, a murit la vârsta de 87 de ani, marţi, la Rio de Janeiro, a anunţat fostul său club Botafogo. „Cu imensă tristeţe anunţăm moar

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 2 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 4 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

CSO Voluntari, în finala ENBL

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Echipa de baschet masculin CSO Voluntari a învins în această seară, în semifinalele Turneului Final Four al European North Basketball League (ENBL), formaţia Inter Bratislava, cu 107-103 (68-49), obținând astfel calificarea în finala competiţiei, la

Vremea

București
acum

mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°
sâm.

5°/13°