Eu nu sunt reprezentată de cei care sunt acum în stradă.
Nici de cei violenti, nici de cei paşnici, nici de revoltaţii de profesie, nici de pensionarii obosiţi, nici de curajoşii indignaţi nevoie-mare. Să nu îndrăznească cineva să afirme că ceea ce se întâmplă acum pe străzi este imaginea întregii Românii.
Analişti foarte deştepti vorbeau ieri pe toate canalele de televiziune în numele meu. Eu nu am delegat pe nimeni să-mi strige nemulţumirea în piaţă, deşi îmi pasă şi mie dureros de mult de această ţară.
Eu nu am experienţa acestui mod de acţiune, eu nu am cultura violenţei, eu nu am timpul si energia necesare pentru a protesta în stradă. Eu încerc zi de zi, 8 sau 10 ore să imi fac cât mai bine munca pentru care sunt profesional pregatită, eu imi educ copii in virtutea valorilor în care cred, ca şi cum am trăi într-o lume a meritocraţiei, ca şi cum educaţia încă mai contează, eu încerc să ofer şi să cer corectitudine prin fiecare gest social.
Încerc sa-mi iau bilet de câte ori urc în tramvai, să nu arunc mizeria pe jos, să nu dau şpagă, să separ gunoiul menajer în pungi, să iau bonul fiscal de la spălătoria din colţ, să fiu ambasadorul îndârjit al ţării mele de câte ori am prilejul să fiu în străinatate sau să invit în casa mea străini. E puţin? Poate. “Mai înainte de a te intreba ce poate face tara pentru tine, intreba-te ce faci tu pentru tara ” spunea J.
F Kennedy. Ce-ar fi să ne uităm fiecare în ograda proprie, măcar un pic, poate vom întelege de ce nimic nu mai funcţionează cum trebuie. Si să începem cu munca. Dacă eu respect statul plătindu-mi toate impozitele la timp aş avea pretentia, modesta, să fiu la rând-mi respectată. E mult?
Eu nu sunt mai puţin dezamagită politic decât marea mulţime onestă a nemulţumiţilor zilei, însa eu nu cred ca aceasta e soluţia.
Eu nu cred că doborân