Decizia medicului Raed Arafat de a reveni la Ministerul Sănătăţii e firească şi era previzibilă. Fondatorul SMURD a fugit mereu de politică ca de o pară stricată, iar turnura pe care au luat-o mitingurile de susţinere la adresa sa l-au pus într-o postură incomodă. Le-a cerut oamenilor să nu mai iasă în stradă pentru a-i pleda cauza, nu dintr-un gest de respingere a simpatiei, ci de teama de a nu fi asociat unei alte agende. A tăcut în această perioadă, de fiecare dată când a fost rugat să comenteze protestele. Şi-a refuzat cu înţelepciune rolul de lider al baricadelor. Pentru că nu ăsta era rolul său.

Pentru Guvern, pentru premier, pentru preşedinte, pentru PDL, pentru Opoziţie, pentru clasa politică, înclin să cred însă că e mult prea târziu. Corupţia din sistem, mizeria din spitale, politizarea excesivă a ţării (astăzi pedelizată, ieri pesedizată sau penelizată), sărăcia, lipsa de speranţă, Roşia Montană, aroganţa şi gafele preşedintelui Băsescu, narcisismul şi umorile lui Crin Antonescu, toate astea şi infinit multe altele, nu vor dispărea. Recuperarea lui Arafat nu înseamnă că strada va tăcea. Iar dacă în cele din urmă o va face, va fi doar o altă bătălie pierdută. Nici prima, nici ultima. Până la următoarea.

Decizia medicului Raed Arafat de a reveni la Ministerul Sănătăţii e firească şi era previzibilă. Fondatorul SMURD a fugit mereu de politică ca de o pară stricată, iar turnura pe care au luat-o mitingurile de susţinere la adresa sa l-au pus într-o postură incomodă. Le-a cerut oamenilor să nu mai iasă în stradă pentru a-i pleda cauza, nu dintr-un gest de respingere a simpatiei, ci de teama de a nu fi asociat unei alte agende. A tăcut în această perioadă, de fiecare dată când a fost rugat să comenteze protestele. Şi-a refuzat cu înţelepciune rolul de lider al baricadelor. Pentru că nu ăsta era rolul său.

Pentru Guvern, pentru premier, pentr