Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când va fi lansată LODGY în România. Câte autoturisme a vândul Dacia în 2011 la nivel MONDIAL

Publicat in Gandul, marți 17 ianuarie 2012 · ·

Dacia a vândut anul trecut 343.233 de automobile în toată lumea, nivel apropiat de anul 2010, când au fost livrate 342.290 de unităţi, reiese din datele prezentate marţi de reprezentanţii companiei.

Cel mai bine vândut model a fost SUV-ul Duster, cu 161.200 unităţi livrate, urmat de Logan, cu peste 95.000 de unităţi, şi Sandero, cu mai mult de 86.000 maşini vândute.

În România, Dacia a vândut anul trecut 30.867 de automobile, modelul preferat de clienţii români fiind Loganul (peste 15.800 de unităţi livrate). Aproape jumătate din totalul vânzărilor au fost realizate prin intermediul programului de reînnoire a parcului auto naţional, respectiv 15.019 unităţi. Astfel, Dacia şi-a consolidat poziţia de lider cu o cotă de piaţă de 28,9%.

"Suntem optimişti, iar perspectivele pentru 2012 arată că piaţa auto, dar şi volumul de vânzări vor fi în creştere", a declarat Thomas Dubruel, director comercial general al Renault România.

Planurile Dacia pentru 2012

Dacia Lodgy va ajunge la clienţii din România în cea de-a doua jumătate a anului, a precizat Dubruel. "România este printre primele ţări din lume în care va fi lansată Dacia Lodgy, cel mai probabil în luna iunie", a declarat directorul comerical.

El a mai adăugat că Dacia a ales să producă modelul în Maroc deoarece la Mioveni se lucrează deja la capacitate maximă. "A fost o alegere industrială. La Mioveni se lucrează deja pe trei schimburi, la capacitate maximă", a precizat Dubruel.

Cu toate acestea, reprezentantul companiei a dat asigurări că nu se pune problema relocării platformei de producţie din judeţul Argeş. "România va rămâne în continuare pe harta Renault", a declarat el.

Dubruel a mai precizat că Dacia nu intenţionează să producă, pe termen scurt şi mediu, o maşină electrică. "Nu vor exista vehicule electrice pentru că tehnologia este foarte scumpă", a arătat el

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 9 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 7 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 3 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 8 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 6 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 12 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

19°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

16°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°