E adevarat ca niciunde in lume un guvern nu demisioneaza pentru ca in strada au iesit 4.000 de oameni. La fel de adevarat e insa ca niciunde in lume politicienii nu-i numesc pe protestatari "viermi" si "ciumpalaci", asa cum face un lider democrat liberal, sub protectia anonimatului (curajul politicianului e alta caracteristica autohtona), pentru ziarul Gandul. Si poate ca in aceste diferente simbol sta cheia manifestatiilor greu de definit.
Protestatarii sunt pestriti, la fel ca revendicarile lor. Unul e suparat pe primar, altul pe judecatori, altul are o problema cu taxa auto, atul cu nu stiu ce indemnizatie, altul viseaza la inca o revolutie stimulatoare de adrenalina. De SMURD a uitat cam toata lumea. Nemultumiri asadar diverse, greu de adus la un numitor comun si aparent minore.
Numitorul comun exista insa si el e lipsa de orizont, de speranta. Si culmea, exact acesta este motivul pentru care pe strazi numarul manifestantilor este derizoriu de mic. Daca e sa fim cinstiti mai mare e agitatia jurnalistilor, decat efervescenta protestatarilor. Am auzit la TV propozitii de tipul "Piata Universitatii a devenit neincapatoare pentru numarul protestatarilor". Sa fim seriosi! Nici macar cu adevarat inghesuiti nu erau, in pofida unghiurilor maiastre de filmare.
N-au iesit in toata tara nici macar jumatate din cati ocupau pe vremuri, intr-o singura seara, Piata Universitatii din Bucuresti. Asta nu inseamna ca nemultumirea e mica. Daca PDL se amageste cu aceasta iluzie, comite o prostie monumentala. Sunt doar 4.000, nu 40 de mii sau 4.000 de mii pentru ca, in mod paradoxal, Puterea capitalizeaza decredibilizarea Opozitiei.
Marea majoritate care sta acasa nu e multumita, caci daca ar fi PDL n-ar avea doar 20%, iar presedintele doar vreo 10% in sondaje. Marea majoritate nu are incredere nici in Opozitie ca alternativa viabila. "P
