Aşa cum am anticipat într-unul din textele precedente, text ce purta acelaşi titlu cu textul de faţă, doctorul Arafat a revenit de partea preşedintelui Băsescu, deşi Ponta îl asigurase public că va avea loc într-un viitor guvern USL.

Faptul acesta îi va pune pe gînduri pe mulţi dintre cei care au ieşit în stradă să-l susţină pe Arafat şi să-l de jos pe Băsescu. Şi nu cred că strada va fi tentată să-l reevalueze pe Arfat, ci pe preşedinte. Între timp, mulţi dintre manifestanţi începuseră deja să deja vocifereze contra întregii clase politice, dovadă că oamenii nu şi-au pierdut complet memoria de mai lungă durată, în ciuda spălătorilor de creiere şi, implicit, de cadavre politice. De alfel, Ponta şi Antonescu susţin strada de la distanţă numai din teama de a nu se trezi alungaţi, ca Dan Diaconescu şi Irinel Columbeanu, care, spre deosebire de corifeii USL, au contribuţii infime la deteriorarea economică a României şi nici la degradarea morală nu au contribuit mai mult decît amintiţii politicieni. Nu mai e mult pînă cînd strada îşi va reaminti şi care e singurul politician care luptă, cu mai mult sau mai puţin succes, contra metehnelor întregii clase politice: Traian Băsescu.

Spre deosebire de românii de rînd, spălătoresele de ambe sexe de pe la diverse televiziuni au rămas în continuare euforice, convinse că au declanşat o revoluţie deja victorioasă şi explicîndu-i actualei puteri ce şi cum trebuie să facă, cine şi cînd trebuie să-şi dea demisia etc etc, dovedind încă o dată că ei confundă realitatea cu jocurile pe calculator. Judecîndu-l pe Raed Arafat după propriile lor staturi, au crezut că acesta va putea fi anexat ca acea învăţătoare grevistă a foamei din oraşul în care s-a răsturnat carul cu proşti, uitînd că doctorul are la activ înfiinţarea unui sistem naţional vital, în timp ce ilustra caracaleancă nu-şi mai putea trece în CV decît încă o grevă