Gălăţeanul, în vârstă de 34 de ani, a ajuns la spital în toiul nopţii după ce a fost împuşcat în piept cu un pistol cu bile de cauciuc. Rănită uşor, victima nu a vrut să coopereze cu poliţiştii la identificarea agresorului.
Marian Florin G. (34 ani) este gălăţeanul care în noaptea de duminică spre luni a făcut obiectul unei solicitări pe 112, prin care se cerea ajutor medical de urgenţă pentru un bărbat rănit, în zona blocurilor ANL de la Gară. Deplasându-se la faţa locului, echipajul de la Salvare l-au găsit pe tânăr cu o plagă împuşcată în piept.
„Era o plagă superficială, provenită de la un pistol cu bile. Ne-a spus că a fost rănit într-o altercaţie. Noi l-am transportat la Spitalul de Urgenţă pentru îngrijiri medicale", a precizat dr. Mihai Polinschi, şeful SAJ Galaţi.
După ce a primit asistenţă medicală la spital, Marian a refuzat să rămână internat, dar nu a scăpat totuşi de poliţişti, care au dorit să afle în ce împrejurări a avut loc incidentul.
El le-a spus anchetatorilor doar că în noaptea cu pricina, împreună cu alţi trei prieteni, a mers în vizită la un amic de la ANL-uri pentru a juca cărţi. La un moment dat, ar fi rămas fără ţigări şi împreună cu amicii săi a plecat să facă aprovizionarea.
„Tânărul a declarat că în drum spre chioşc s-a întâlnit cu un alt grup, cu car ea avut o altercaţie spontană, în urma căreia unul dintre adversari a tras un foc de armă în el. Victima a refuzat însă să ofere poliţiştilor mai multe detalii referitoare la identitatea agresorului sau la natura conflictului", a precizat cms. Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al IJP Galaţi.