Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sub semnul raţiunii medicale

Publicat in Viata Medicala, marți 17 ianuarie 2012 ·

Din cele 16 titluri ale proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România, pare că atenţia dirijată (!) a publicului, cumva îngrijorător, se îndreaptă doar către două-trei aspecte majore precum asiguratorii privaţi, privatizarea spitalelor sau acceptarea concurenţei în sistemul de urgenţă. Că unele din acestea ar fi binevenite – însoţite de o legislaţie secundară scrisă de profesionişti în interesul exclusiv sănătăţii – nu încape îndoială. Însă legea-cadru, de mulţi discutată, nu este suficient dezbătută. Cantitatea nu poate substitui calitatea. Pentru că, deşi e clar că va fi nevoie de o perioadă lungă de dezbateri asupra textului propriu-zis, după cum se desfăşoară lucrurile în prezent, există riscul ca unele „amănunte“ să treacă neobservate, în spatele perdelei de declaraţii date „la cald“, sub impulsul momentului, de unii şi de alţii din Publicitate actorii mediatici ai momentului. Este nevoie de mai multă raţiune. Şi iată că un astfel de mesaj, acela al raţiunii puse în slujba sistemului de sănătate, vine de la dl conf. dr. Ritli Ladislau, ministrul sănătăţii. „Ceea ce se întâmplă astăzi în sistem nu este foarte bine, trebuie modificat, iar proiectul trebuie văzut ca o ofertă, o variantă ce poate fi complet eliminată sau aplicată – rău sau bine, depinde de noi. Dar eu pot garanta un raţionament pur medical, în sens organizatoric, profesional, în această instituţie, nici un altul nu poate să domine. Aceasta este oferta pe care Ministerul Sănătăţii o poate face, la ora actuală, dar ne trebuie parteneri de bună-credinţă“, afirmă ministrul într-un amplu interviu acordat în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“, pe care vă invităm să-l citiţi. De altfel, ministrul sănătăţii recunoaşte deschis că proiectul legii în cauză exprimă punctele de vedere ale mai multor instituţii şi că, deşi sunt destule capitole asupra

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°