Apele au început să se cearnă în Piaţa Universităţii, locul cel mai fierbinte unde au loc proteste în Bucureşti. Între albul sincerilor revoltaţi împotriva "regimului" şi "dictaturii" şi negrul "ultraşilor" din galeriile echipelor de fotbal au început să se vadă şi nuanţele de gri: restul nemulţumiţilor care au îndurat frigul pentru a protesta în Piaţă, o mulţime la fel de pestriţă ca la orice protest autentic, nu comandat de vreun partid.

1. Vârstnicii. Au fost primii care au apărut în Piaţă, pe la prânz. "Ceauşescu a fost mic copil pe lângă nenorocitul ăsta", le zicea unul partenerilor de chibiţat, despre inamicul public numărul 1 din aceste zile - Traian Băsescu.

În timp ce muncitorii de la Administraţia Străzilor strângeau dalele şi piatra cubică desprinse din faţa Teatrului Naţional, Sfatul Bătrânilor analiza situaţia de război creată duminică noaptea, punctând cu un spirit de observaţie demn de luat în considerare: "Ăştia (huliganii) au fost scoşi special, domle, ca să stea lumea acasă. Ne calcă pe gât, asta am ajuns". În rest, s-au depănat amintiri despre Revoluţie şi dorinţe de pensii mai mari.

2. Ieşiţii de la serviciu. Oamenii obişnuiţi, adică nebăuţi, nedrogaţi, fără licăriri criminale în ochi şi nici trăsături golăneşti pe chip, cu un acoperiş deasupra capului şi fără costumaţii exuberante, au început să apară în Piaţă după ora 18.00.

În general, la orice protest, nu ei sunt scânteia, nu ei pornesc strigările, însă ţin în ei cam aceleaşi revolte strigate de toţi - salarii, nedreptăţi sociale, aroganţe politice, scârbe existenţiale alimentate de aroganţa unui preşedinte despre care presa străină, nu cea "pervertită" de la noi, a ajuns să-l numească "rupt de realitate". Unii au venit singuri, alţii cu prietenii sau chiar cu familia.

Pensionarul feroce este o subcategorie a acestei tipologii. Unii trecuţi de vârsta a doua, alţii