De curând a ieşit de sub tipar o carte, aş zice „insolită“: DARIA ŞI ARIPA DE VIS (Editura Gramar, 2011), scrisă de Maria Toma, cadru medical cu competenţe de asistare a vieţilor la naştere, membră a Uniunii Scriitorilor şi a Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România. Este o povestire (întâmplări, peripeţii, aventuri) despre o fetiţă de patru-şase ani, Daria. Autoarea simte nevoia, fără a se putea opri, de a împărtăşi atracţia poeziei vieţii, plăcută atât pentru adulţii care au încă suflet naiv, cât şi pentru copiii pe care-i iubim şi le dăruim istorioare, nu numai pentru adormit, ci şi pentru a le insufla dorinţa de a face ceva pentru viaţa ce ne-a fost dăruită. Inedit faţă de genul poveştilor clasice de ficţiune fantastică este folosirea unei istorioare ce ne plimbă imaginaţia între cele mai puţin reale visuri şi adevărurile culturii tehnice şi medicale moderne, strecurate ca izvor de învăţătură pentru cititorii de azi. Povestea începe ca un „scenariu“, cu zvon de primăvară a timpurilor şi a vieţii – a lunii lui april, cu glasuri de prichindei şi de păsări. Dar chiar din primele întâmplări apar observaţii neobişnuite în poveştile de până acum: fetiţa Daria, eroina noastră, o contrazice pe bunică atunci când aceasta-i arată o barză zburând, că pasărea nu are putere să aducă pe lume bebeluşii purtându-i în cioc; Bunica Dariei se informează... pe internet; Aripa de Publicitate Vis şi zânele din poveste comunică nevăzut, prin telefonul mobil; Regele Flutur, prietenul zânelor, are nişte antene colorate prin care comandă misterios armata sa de fluturaşi (un fel de GPS?) şi urmăreşte totul prin ochean; Aripa de Vis – un fel de zână, care o duce pe Daria în lumea poveştilor, contra oboselii sau când este „bolnăvioară“, ia măsuri de igienă, bea ceaiuri cu leacuri medicinale şi îşi confecţionează aripa în laborator; Zmeul de la Răsărit (?), ce n-ar