Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a reunit lotul echipei Conpet Cireşu

Publicat in Vocea Brailei, marți 17 ianuarie 2012 ·

* la primul antrenament au participat 16 jucători

* Techiu, Marius Dima, Vali Durbacă şi Andrieş sunt primele noutăţi care urmează să se alăture lotului

Ieri, la ora 14.30, la stadionul Chimia din staţiunea Lacu Sărat s-a reunit şi lotul echipei din Liga a III-a, Conpet Cireşu.

La primul antrenament, care a început la ora 15.00, au participat 16 fotbalişti, 12 din vechiul lot şi 4 nou veniţi.

Din lotul folosit de Ionel Ivan şi Vasilie Darie în tur, la antrenamentul de luni s-au prezentat portarii Stoica, Ghighimoc şi jucătorii de câmp Grozea, Baciu, Cotigă, Bratu, Percă, Crăciun, Stoian, Mirescu, Oprea, Popa, noii sosiţi fiind Techiu, Marius Dima, Vali Durbacă şi Andrieş.

Au lipsit motivat Moldoveanu, fotbalist care în sezonul trecut a evoluat la echipa din Liga a IV-a FC Tufeşti, dar care şi-a exprimat dorinţa de a evolua în Liga a III-a, precum şi Huţu şi Ilie.

În primele două săptămâni, antrenamentele pentru reacomodarea organismului la efort se vor derula pe stadionul Chimia, pentru ca în cea de-a treia săptămână jucătorii din Cireşu să efectueze un cantonament centralizat tot în Lacu Sărat.

Vor urma meciurile de verificare pentru omogenizarea primului unsprezece.

"Două săptămâni sunt programate pentru readaptarea la efort, următoarea pentru pregătirea centralizată, apoi vor urma trei săptămâni în care vom susţine 7-8 partide de verificare. Obiectivul nostru pentru acest retur este menţinerea în Liga a III-a şi sunt convins că, având o pregătire bună, îl putem realiza", a declarat Vasile Darie. * la primul antrenament au participat 16 jucători

* Techiu, Marius Dima, Vali Durbacă şi Andrieş sunt primele noutăţi care urmează să se alăture lotului

Ieri, la ora 14.30, la stadionul Chimia din staţiunea Lacu Sărat s-a reunit şi lotul echipei din Liga a III-a, Conpet Cireşu.

@N

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 46 minute
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 50 minute
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 6 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va efectua o vizită în Republica Moldova

Adevarul acum 2 ore
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va întreprinde săptămâna viitoare o vizită în Republica Moldova, unde va avea mai multe întrevederi, inclusiv cu președintele Maia Sandu, potrivit responsabililor Departamentului de Stat al Americii. 

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°