Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorana Cîrstea, surpriza primului tur de la Australian Open! A învins-o pe Sam Stosur, campioana de la US Open

Publicat in Libertatea, marți 17 ianuarie 2012 ·

România merge în turul II al Australian Open 2012 cu două reprezentante, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea. România merge în turul II al Australian Open 2012 cu două reprezentante, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea.

Sori (60 WTA), aşa cum este alintată târgovişteanca, este surpriza primei manşe, după ce a învins-o chiar la ea acasă pe australianca Samantha Stosur, numărul 5 WTA, în două seturi 7-6 (2), 6-3.

Stosur este nimeni alta decât ultima câştigătoare a unui turneu de Mare Şlem, ea reuşind să cucerească trofeul la US Open, în 2011.

Cîrstea o va întâlni în manşa secundă pe poloneza Urszula Radwanska, locul 99 WTA. Cele două s-au mai întâlnit de două ori în carieră, în ambele dăţi pe hard, şi şi-au împărţit victoriile, 1-1.

Celelalte trei românce care au intrat în arenă noaptea trecută au părăsit competiţia.

Alexandra Dulgheru (66 WTA) a cedat greu în faţa rusoaicei Vera Zvonareva (7 WTA), în trei seturi, 6-7 (4), 7-6 (5), 3-6, în timp ce Irina Begu (41 WTA) a fost învinsă de Carla Suarez Navarro (58 WTA), din Spania, în două seturi: 1-6, 5-7.

Alexandra Cadanţu (109 WTA) a reuşit să-i ia doar un game italiencei Roberta Vinci (25 WTA) şi a fost şi ea eliminată, 0-6, 1-6.

La noapte, intră din nou în arenă Monica Niculescu. Românca o întâlneşte în turul II pe franţuzoaica Pauline Parmentier. Cele două s-au mai întâlnit de trei ori, de două ori Monica ieşind învingătoare din confruntări. Acum cele două vor juca al treilea meci pe terenul numărul 2 din complexul de la Melbourne.

Performera de astăzi, Sorana Cîrstea, intră mâine în proba de dublu, alături de cehoaica Lucie Safarova şi va înfrunta pereche Natalie Grandin (Africa de Sud)/Vladimira Uhlirova (Cehia).

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 6 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 12 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°