Daca le comparam cu protestele, inclusiv violente, din alte tari ale UE, de exemplu Franta sau Grecia, provocate de masurile de austeritate, manifestatiile recente din Romania au fost modeste. Daca le comparam cu marile proteste ale anilor '90, ele au fost nesemnificative.
Daca le raportam insa la pasivitatea societatii romanesti, ele marcheaza un inceput chiar spectaculos. Un inceput care vizeaza in primul rand actuala Putere si greselile ei monumentale, dar nu numai. S-a umplut paharul netrebniciilor comise in 22 de ani de toate partidele politice.
Protestele s-au desfasurat pe trei paliere. Primele, cele de vineri seara, au marcat o surprinzatoare si salutara, chiar daca firava, desteptare a societatii civile. Cateva mii de oameni au iesit in strada intai la Targu Mures, apoi in Cluj si Bucuresti nu pentru ca le-au fost taiate pensiile si salariile, nu pentru ca le creste varsta de pensionare sau le scade mai stiu eu ce indemnizatie. N-au iesit impinsi de stomac si nici in apararea unui om, a carui integritate si cariera nu erau in niciun pericol.
Ulterior si-au adus aminte si de bani, justitie, taxa auto si alte dureri, dar initial au iesit, foarte putini e drept, ca sa apere ideea de competenta, de profesionalism, daruire, viziune si onestitate, atacate frontal si puse la pamant cu cinism si aroganta de un om politic.
De fapt, fara a putea defini probabil acest lucru, oamenii au iesit in apararea singurei personalitati, doctorul Raed Arafat, care in ultimii 20 de ani a inchegat si a pus in practica o autentica politica publica cu efecte masurate in vieti salvate.
Acest protest a aratat dupa ce tanjeste societatea romaneasca, ce o poate misca, ce o poate trezi din amortire si o poate mobiliza. Faptul ca nicio secunda nu a fost scandat numele vreunui politician din Opozitie, de care sa se lege sperantele
