Factura la căldură le-a provocat multor craioveni adevărate şocuri, mai ales atunci când s-a ridicat la valoarea unui salariu, la ea adăugându-se și costurile pentru restul utilităţilor
Preţul pe care proprietarii l-au plătit pentru căldura furnizată de Termoficare a fost influențat de contorizarea sau nu a blocurilor, de consumul individual şi de subvenţiile de care au beneficiat unii craioveni. „Costurile nu au fost constante. Dacă luăm un apartament cu două camere din blocuri diferite, factura la căldura diferă. De exemplu, apartament cu două camere în blocul I 45 are 243 de lei numai căldura, iar în blocul I44, tot cu două camere, factura este de 348 de lei, sau altul, în blocul I64, a plătit 284 de lei. La trei camere iarăşi avem diferenţe: de la 204 lei la 376 de lei, până la 500 de lei, costurile la căldură, la care se adaugă apa, gazele, curentul şi cheltuielile administrative. Noi am avut şi o problemă în luna noiembrie, nu s-au citit repartitoarele şi toţi proprietarii au plătit la pauşal“, a precizat preşedintele Asociaţiei 5 din cartierul 1 Mai, Victor Stamin.
Nici când au ţinut caloriferele închise craiovenii nu au scăpat de plata căldurii. „Extremele, să le numesc aşa, sunt 60 şi 566 de lei. În primul exemplu, oamenii au ţinut caloriferele închise şi au plătit pe părţile comune. În cel de-al doilea caz, este exemplul unui apartament cu trei camere care are căldură 391 de lei, la care se adaugă şi celelalte costuri. În situaţia unui apartament cu două camere, s-a plătit numai căldura 340 de lei“, a spus Daniela Stancu, administrator la Asociaţia nr. 101 Calea Bucureşti.
Asociaţiile care au intrat în posesia facturii pe luna decembrie şi au reuşit să facă şi repartizarea consumului şi valorilor pe fiecare apartament pot să realizeze şi o comparaţie noiembrie - decembrie. „Am avut în luna noiembrie 2011 o factură totală de 81.592 de lei