Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Draghi în PE : Europa este într-o situaţie foarte gravă

Publicat in rfi, marți 17 ianuarie 2012 ·

Mario Draghi, preşedintele BCE nu se ascundea luni seara în faţa deputaţilor europeni şi recunoştea că situaţia UE este foarte gravă. Motivul: Standard&Poor’s a degradat Fondul European de Stabilitate financiară în baza refuzului unor state membre UE de a alimenta acest fond.

Faptul că situaţia economică a UE este gravă nu este o surpriză pentru nimeni dar Mario Draghi a ţinut s-o repete luni seara în faţa comisiei economice a Parlamentului European. Instituţia pe care o conduce Draghi va face tot posibilul pentru a strangula criza actuală dar nu-şi va încălca regulile pentru aceasta, a mai spus preşedintele BCE referindu-se aici la independenţa băncii. Iar eficienţa deciziilor de la Frankfurt este dovedită. Operaţiunile BCE din ultimii trei ani au dat roade, a mai spus el amintind ca 500 de miliarde de euro au fost injectate astfel în sistemul bancar.

O altă operaţiune tot pentru trei ani va fi lansată acum în februarie.

Pieţele financiare au avut aerul să anticipeze degradarea notei suverane a mai multor ţări din zona euro printre care şi a Franţei, a ami spus Draghi. El a observat astfel că pieţele au modificat preţurile în consecinţă înainte de anunţul agenţiei Standard&Poor’s interventi vineri 13 ianuarie. Draghi a încercat să relativizeze astfel anunţul de săptămâna trecută. Acestea fiind zise, anunţul degradării Fondului de securitate financiară, menit să ajute la ieşirea din criză este o palmă serioasă pe obrazul europenilor.

Discuţii interminabile au loc în ultimele săptămâni privind alimentarea acestui fond care nu va ajunge în veci la capacitatea de imptrumut visată de peste 1000 de miliarde de euro. Mario Draghi crede însă că va trebui să învăţam să ne lipsim de opinia acestor agenţii de notaţie care au produs un haos nemaintâlnit pe pieţele financiare. Ele nu sunt decât un parametru printre altele, a estimat el, de care

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 49 minute
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 57 minute
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 10 minute
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 45 minute
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Ministrul Burduja, despre ridicarea plafonării prețului la energie: „Sunt români care vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

HotNews acum 13 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, la Antena 3, că după ridicarea plafonării preţurilor, la 1 aprilie 2025, se va pune presiune pe furnizori să fie mai competitivi la preț. În plus, spune ministrul, românii cu consum mare de

Verdict în cazul uciderii unei fetițe care a șocat Turcia: Mama, fratele mai mare și unchiul copilei au fost condamnați la închisoare pe viață

HotNews acum 45 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viață trei membri ai familiei unei fetițe de opt ani a cărei ucidere în provincia Diyarbakir (sud-est) a șocat țara, transmite France Presse. Trupul lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°