Cele şase persoane au vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani şi sunt din comuna suceveană Şcheia.
În urma cercetărilor s-a stabilit că cei patru tineri suceveni, cu vârste cuprinse între 24 şi 31 de ani, între care şi o tânără de 26 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, se întorceau de la discotecă duminică dimineaţă, în jurul orei 04.00, iar la un moment dat, în timp ce se deplasa spre municipiul Suceava, fata a avut un incident în trafic cu şoferul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria.
Din cauză că unul dintre tinerii care se întorceau de la discotecă le-a arătat semne obscene bărbaţilor aflaţi în autoturismul înmatriculat în Bulgaria, aceştia au solicitat sprijin unor rude, toţi venind cu autoturismul. I-au luat la bătaie cu pumnii şi cu o furcă pe tinerii care veneau de la discotecă, aceştia având certificate medico-legale pentru 11 - 13 zile de îngrijiri medicale.
Autoturismul condus de tânără are avarii, fiindu-i sparte geamurile, parbrizul, luneta şi farurile, prejudiciul fiind evaluat la 8.000 de lei. Cei şase agresori sunt cercetaţi pentru "loviri şi alte violenţe" şi "distrugere".
Cele şase persoane au vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani şi sunt din comuna suceveană Şcheia.
În urma cercetărilor s-a stabilit că cei patru tineri suceveni, cu vârste cuprinse între 24 şi 31 de ani, între care şi o tânără de 26 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, se întorceau de la discotecă duminică dimineaţă, în jurul orei 04.00, iar la un moment dat, în timp ce se deplasa spre municipiul Suceava, fata a avut un incident în trafic cu şoferul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria.
Din cauză că unul dintre tinerii care se întorceau de la discotecă le-a arătat semne obscene bărbaţilor aflaţi în autoturismul înmatriculat în Bulgaria, aceştia au solicitat sprijin unor rude, toţi venind cu autoturismul.