Oraşul cu proteste de poveste se pregăteşte de o nouă ieşire în stradă. Contestatul şef al Blocului Naţional al Revoluţionarilor 1989, Dorina Lazăr Maior şi fostul şef al propagandei pentru PCR, Ion Mânzală, au chemat oamenii la 16.00, în Piaţa Sfatului. Mai mult, o parte dintre aceştia sunt decişi să plece la Bucureşti.
PNL şi PSD şi-au dat întâlnire la ora 17.00. Liberalii se întâlnesc la ora 16.30, în faţă la Liceul Unirea, iar social-democraţii la Modarom (16.45), pentru ca apoi să pornească în grup compact către Piaţa Sfatului.
Şi la Codlea nemulţ
umiţii faţă de modul cum merg lucrurile în ţară vor ieşi în stradă. După ce iniţial Erwin Albu a declarat că nu iese în stradă, aseară s-a răzgândit. Cu ce se va întâmpla la Codlea, o sa vă ţinem la curent AICI
19:20 Protestatarii din Piaţa Sfatului ieşiţi în stradă pentru a cere demisia preşedintelui Traian Băsescu au început să se îndrepte spre case.
18:50 În Piaţa Sfatului a apărut, în această seară, un stand cu ceai cald destinat protestatarilor.
18:20 Cei aproximativ 500 de protestatari s-au reîntors în Piaţa Sfatului, astfel că protestul continuă şi la această oră! Preşedintele Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor “Braşov 21 Decembrie 1989″(ALRUE), Dorin Lazăr Maior, a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, “Proclamaţia de la Braşov”, un document care a fost votat, luni seară, în plenul Consiliului Judeţean, potrivit MEDIAFAX.
„Consiliul Judeţean ia act de Proclamaţia de la Braşov prezentată şi îşi exprimă sprijinul faţă de revendicările cetăţenilor Braşovului cuprinse în aceasta”, se precizează în Hotărârea nr.1/16.01.2012 a CJ Braşov.
Prin “Proclamaţia de la Braşov”, care a fost semnată de câteva sute de persoane aflate, luni seară, în Piaţa Sfatului, protestatarii cer demiterea neîntârziată a Guvernului Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu ş