Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 2.000 de turişti iranieni ar putea veni în acest an pe litoral şi în Delta Dunării

Publicat in Romania Libera, marți 17 ianuarie 2012 ·

Aproximativ 1.500 - 2.000 de turişti iranieni ar putea veni în acest an pe litoralul românesc şi în Delta Dunării, hotelierii sperând ca numărul acestora să crească în anii următori, au anunţat, marţi, reprezentanţii Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, care s-au întâlnit cu investitori din Iran, relatează Mediafax.

Preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării şi al ANAT, Corina Martin, a declarat, marţi, după o întâlnire între o delegaţie a investitorilor iranieni în turism şi transport aerian cu autorităţile din Constanţa şi cu hotelieri din Mamaia, că turiştii din Iran solicită hoteluri de trei, patru şi cinci stele şi all-inclusive, susţinând că trebuie făcută o promovare foarte bună pentru a aduce pe litoralul românesc aceşti turişti.

"Dacă ne propunem să atragem piaţa iraniană, pentru început cu un număr mai redus de turişti, între 1.500 şi 2.000, ţintind undeva spre câteva mii de turişti în următorul an, trebuie să ne prezentăm cu oferte care să vină exact pe ceea ce cer turiştii iranieni. S-a vorbit de all-inclusive pe litoral, vrea să vă spun că există primul resort all-inclusive în nordul staţiunii Mamaia, sunt şi alte hoteluri care au mai exersat serviciul all-inclusive pentru alte pieţe, de exemplu pentru piaţa germană. S-a vorbit de hoteluri de cinci stele, dar practic interesul tour-operatorilor iranieni a fost foarte clar exprimat şi pentru hoteluri de trei şi patru stele atâta vreme cât raportul între ceea ce vor plăti aceşti turişti şi ceea ce vor primi este unul corect. Deci, ne punem problema să oferim servicii foarte sigure, foarte curate dacă vreţi, în sensul acurateţii lor, adică ceea ce promitem trebuie să oferim. Important este să asigurăm o promovare foarte bună a destinaţiei litoral şi Delta Dunării pe piaţa iraniană pentru că fără promovare o destinaţie nouă este foarte greu de vândut", a afirmat Corina Martin.

Ea a preciz

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 39 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum o ora
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Prada se apropie de un acord de 1,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Versace

News.ro acum 48 minute
Grupul italian de lux Prada este tot mai aproape de finalizarea unui acord pentru achiziţia Versace de la conglomeratul de modă Capri Holdings, pentru aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), potrivit unui articol publicat duminică de

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum o ora
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

Politico: Promisiuni privind apărarea, dar puţine detalii, în timp ce Europa intră într-o săptămână decisivă

News.ro acum o ora
Europa intră într-o săptămână crucială pentru viitorul securităţii sale - după un summit la Londra care a oferit o mulţime de promisiuni, dar puţine răspunsuri concrete, relatează Politico. Un grup de lideri mondiali - inclusiv Volodimir Zelenski, d

A început Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi aspru post din an. Ce nu ai voie să faci în Postul Paştelui

Botosani News acum o ora
Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile din an și durează 40 de zile. Postul Sfintelor Paşti începe luni. Numit şi Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului

Aproape 100 de staţii STB din Bucureşti îşi schimbă denumirile începând de luni

Mediafax acum o ora
„În urma avizelor primite de la instituţiile competente, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis ca 91 de staţii ale liniilor de transport public să fie redenumite, începând cu data de 03.03.2

Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

News.ro acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu faţă de măsura controlului judiciar decisă în dosarul în care este inculpat pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tenta

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum o ora
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

AFP: Aliaţii europeni ai Kievului strâng rândurile, Londra şi Parisul propun un armistiţiu parţial în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Aliaţii europeni ai Kievului au strâns rândurile duminică la Londra şi şi-au arătat angajamentul de a sprijini Kievul şi de a se reînarma împotriva Rusiei, Parisul şi Londra propunând de asemenea un armistiţiu parţial de o lună în Ucraina, relatează

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°