Mişcările de protest din ultimele zile sunt mai degrabă exprimarea confuză a unor frustrări decât manifestări fireşti ale „societăţii civile". O să învăţăm ceva din ele?

Probabil că nu s-ar fi întâmplat nimic dacă preşedintele Băsescu nu-l „trimitea la plimbare" pe dl Raed Arafat. Când s-au tăiat pensiile şi salariile, când s-au luat alte măsuri de austeritate, nu prea s-a ieşit în stradă. Acum, încrederea oamenilor în SMURD şi în întemeietorul său a scos, iniţial, câteva sute de oameni din case. Ajunse în Bucureşti, protestele s-au amestecat şi s-au încurcat. Suporterii violenţi protestează cică împotriva Legii 4, care pedepseşte violenţele pe stadioane. Dar oamenii paşnici? Protestează pentru că trăiesc prost. Nu au cereri „punctuale", în afară de „Jos Băsescu!" şi „Jos Guvernul!". E normal să strige asemenea lozinci. Partidele de opoziţie încearcă să se urce pe creasta valului şi să câştige niscaiva voturi. Şi asta e normal, s-a văzut şi la case mai mari. Au apărut şi nişte revoluţionari care vor s-o „ia de la capăt", îl compară pe Băsescu cu Ceauşescu şi propun o nouă Revoluţie. Iar printre manifestanţii paşnici sunt destui care cred că PDL şi USL sunt acelaşi lucru şi care strigă „nu mai vrem partide!". Şi atunci care ar fi sensul „noii Revoluţii?". Să desfiinţăm partidele? Şi ce punem în loc? Un salvator al naţiei? Un „lider charismatic", cum lălăie unii pe la televizor? Doamne fereşte! Şi pe urmă mai convocăm o revoluţie peste 20 de ani ca să scăpăm de el?

E limpede un singur lucru: că manifestanţii îşi exprimă, în general, nemulţumirile pentru viaţa grea, dar sunt dezorganizaţi şi nu au cum să-şi definească nişte scopuri sau mize clare. Iar numărul lor e mic şi n-are şanse să crească. Vestea bună e că, în sfârşit, oamenii au prins glas şi au ieşit din case să-şi spună păsul. Vestea proastă e că, pe termen scurt, nu rezolvă nimic. Ca să se rez