Duminică, 22 ianuarie,ora 20, formația Kumm va concerta la J’ai Bistrot, Târgu Mureș, alături de Ostava, formație bulgărească de rock alternativ, alături de care formația a organizat un mini-turneu în România în luna ianuarie. Baietii de la Kumm se intorc la locul faptei, după ce au inaugurat gradina J’ai Bistrot în vara anului trecut. Kumm, care anul acesta împlinește 15 ani de existență, s-a format în Cluj Napoca, în anul 1997. Până în prezent, formația a lansat cinci albume de studio: Moonsweat March (2000), Confuzz (2002), Angels & Clowns (2005), Different Parties (2006) si Far From Telescopes (2009). Organizatori a multor concerte Kumm în Bulgaria, formația Ostava s-a format în Sofia în anul 1991. Până în prezent, trupa a scos patru albume de studio și peste 15 videoclipuri și singleuri. În cei douăzeci de ani de existență, formația a concertat pe scenele mari ale Europei, în cadrul festivalelor de renume (EXIT, Sziget, Spirit of Burgas sau Elevation) și au avut concerte în deschiderea unor artiști de renume mondial, cum ar fi Lenny Kravitz, Placebo sau Ian Brown.
Duminică, 22 ianuarie,ora 20, formația Kumm va concerta la J’ai Bistrot, Târgu Mureș, alături de Ostava, formație bulgărească de rock alternativ, alături de care formația a organizat un mini-turneu în România în luna ianuarie. Baietii de la Kumm se intorc la locul faptei, după ce au inaugurat gradina J’ai Bistrot în vara anului trecut. Kumm, care anul acesta împlinește 15 ani de existență, s-a format în Cluj Napoca, în anul 1997. Până în prezent, formația a lansat cinci albume de studio: Moonsweat March (2000), Confuzz (2002), Angels & Clowns (2005), Different Parties (2006) si Far From Telescopes (2009). Organizatori a multor concerte Kumm în Bulgaria, formația Ostava s-a format în Sofia în anul 1991. Până în prezent, trupa a scos patru albume de studio și peste 15 videoclipuri și singleuri.