Roata s-a întors pentru Barcelona, după ce sezonul trecut catalanii s-au bucurat de numeroase greşeli de arbitraj comise în favoarea lor. În sezonul 2011-2012, trupa "blaugrana" a fost privată de mai multe penaltyuri evidente, în vreme ce Real Madrid este ajutată constant de arbitraje.
Pep Guardiola nu reuşeşte să-şi explice o situaţie imposibil de justificat: fotbalistul cu cel mai fin dribling din fotbalul mondial, Leo Messi, este trântit în careu cu regularitate de fundaşii adverşi, dar "Puricele" n-a mai primit un penalty de mai bine de un an! Ultima lovitură de pedeapsă obţinută de Messi datează tocmai din 4 decembrie 2010, într-o deplasare cu Osasuna (3-0). De atunci, Messi a jucat 49 de meciuri în Spania, dar arbitrii au închis ochii de fiecare dată când argentinianul a fost faultat în careu. Scenariul s-a repetat de cinci ori în acest sezon: cu Valencia (două penaltyuri refuzate), Santander, Gijon şi Osasuna.
Înaintea marelui derby, catalanii sunt furioşi din cauza problemelor de arbitraj cu care se confruntă Barca, mai ales în condiţiile în care doar doi «galactici», Di Maria (4) şi Ronaldo (3), au obţinut şapte lovituri de pedeapsă pentru Real Madrid în actualul sezon.
2 goluri din 19a marcat Messi din penalty în actualul campionat
Roata s-a întors pentru Barcelona, după ce sezonul trecut catalanii s-au bucurat de numeroase greşeli de arbitraj comise în favoarea lor. În sezonul 2011-2012, trupa "blaugrana" a fost privată de mai multe penaltyuri evidente, în vreme ce Real Madrid este ajutată constant de arbitraje.
Pep Guardiola nu reuşeşte să-şi explice o situaţie imposibil de justificat: fotbalistul cu cel mai fin dribling din fotbalul mondial, Leo Messi, este trântit în careu cu regularitate de fundaşii adverşi, dar "Puricele" n-a mai primit un penalty de mai bine de un an! Ultima lovitură de pedeapsă o