Patru litografii inedite, realizate de Carol Pop de Satmari, aflate la Cluj, sunt evaluate neoficial la câteva sute de mii de lire sterline.
Operele de artă realizate de clujeanul Carol Pop de Satmari au ajuns să valoreze milioane de euro. Un album cu 14 fotografii ale clujeanului a fost vândut la Londra pentru fabuloasa sumă de patru milioane de lire sterline, în cadrul unei licitaţii internaţionale.
Însă Carol Pop de Satmari, cotat drept unul dintre cei mai buni fotografi ai secolului XIX, nu a realizat doar fotografii, ci şi litografii şi tablouri. Patru dintre aceste litografii se află în colecţia Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj.
În premieră absolută, România liberă - Ediţia de Transilvania publică aceste opere de artă realizate la jumătatea secolului al XIX-lea şi care surprind imagini din regiune. Carol Pop de Satmari a fost primul fotoreporter de război, care a imortalizat scene din Războiul Crimeii, din 1853, dintre Rusia, pe de o parte, Franţa, Anglia şi Turcia, pe de altă parte.
De asemenea, el a fotografiat şi Războiul de Independenţă al României şi a realizat şi o serie de picturi şi de litografii.
Carol Pop de Satmari a fost decorat de împăratul Franţei, Napoleon al III-lea, de împăratul Austriei, Franz Jozef, de regina Victoria a Marii Britanii, dar şi de regele Carol I al României.
Fotograful clujean s-a numărat şi printre primii care au imortalizat, în cadre foto, peisaje din Siberia şi din China împăraţilor.
Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj ascunde o adevărată comoară. Este vorba de patru litografii, realizate în secolul XIX, semnate de Carol Pop de Satmari, pronunţat în limba maghiară Karoly Papp de Szathmari, un clujean care s-a născut acum 200 de ani şi care a ajuns unul dintre cei mai mari artişti ai secolului XIX.
„Carol Pop de Satmari este în t