Foto: Dragos Savu / Intact Images Executivul a avizat începerea procedurilor de listare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câte 10% din acţiunile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, conform înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Statul va renunţa la dreptul de subscriere pentru a permite investitorilor să intre în acţionariatul celor două companii, cei mai mari producători de energie din România, prin aceste oferte publice primare.
Fondul Proprietatea îşi va putea menţine participaţia dacă va subcrie acţiuni în cadrul operaţiunilor.
La Nuclearelectrica, Fondul Proprietatea deţine 9,72% din acţiuni şi va putea să-şi păstreze participaţia dacă va subscrie acţiuni reprezentând 1,077% din capital. Compania are un capital social de 2,536 miliarde de lei, iar valoarea nominală a unei acţiuni este de 10 lei.
La Hidroelectrica, Fondul controlează 20% din acţiuni îşi va putea menţine participaţia dacă va subscrie 2,49% din titluri. Hidroelectrica are un capital social de 4,449 miliarde de lei, iar valoarea nominală a unui titlu este tot de 10 lei.
Preţul de vânzare al acţiunilor nou emise va fi cel puţin egal cu preţul de referinţă utilizabil în cadrul unui mecanism de determinare a preţului de ofertă aprobat de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Până la jumătatea lunii februarie 2012 va fi selectată o bancă de investiţii care să pregătească vânzarea acţiunilor, iar prospectul de vânzare va fi publicat până la sfârşitul lunii iulie.
Foto: Dragos Savu / Intact Images Executivul a avizat începerea procedurilor de listare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câte 10% din acţiunile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, conform înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Statul va renunţa la dreptul de subscriere pentru a p